FOTO: Ghidul turistului amator

* Dacă un calendar ar avea gură şi mâini, ar striga cu mâinile pâlnie la gură "Deja au trecut două săptămâni de vară! Treziţi-vă, români!"; totuşi, românii n-au nevoie să fie treziţi, iar calendarele le sunt mâzgălite cu marker, marcând zilele rămase până la concediu. Avem pluralism şi democraţie, iar oamenii nu-s la fel; e normal ca nici concediile, nici destinaţiile să nu fie la fel. Pentru fiecare există pe lume o destinaţie de concediu potrivită, mare, munte, şes, deal subcarpatic, mlaştină, banchiză, insulă, staţiune balneară (cu ape şi nămol), casă, dulce casă, canapea din faţa televizorului sau terasă de cartier: un pasionat de natură şi linişte nu s-ar simţi în largul său la Mamaia, înconjurat de silicoane şi gălăgie, dar nici cocalarii cu manele în cap n-ar aprecia turul muzeelor din capitalele Europei…

* Locuri de concediu pentru toţi există, planeta fiind mare, cu de toate; nu există, după cum ştiţi deja, bani de concediu pentru toţi: ar fi o treabă să se lanseze un program guvernamental ca "Litoralul pentru toţi", dar ceva gen "Bani pentru toţi", că mulţi visează un concediu într-o staţiune cu palmieri, nisip fin şi mare albastră, dar ajung într-o staţiune de cercetare agricolă cu palmipede (raţe şi gâşte), praf fin pe uliţe şi marea la opt staţii de mers cu cursa, fiindcă la banii lor doar acolo au găsit gazdă, la un ţăran dobrogean! E bine că la întoarcere se pot lăuda că au fost la mare, dar au făcut şi agroturism şi au avut chestii care nu există nici măcar la hotelurile de cinci stele, gen latrina de lemn în fundul curţii.

* Treaba cu agroturismul are deseori mai multe feţe, dar nu despre comparaţia cu diamantul e vorba; se presupune că turistul vrea să îmbine cât mai armonios confortul unui hotel decent cu pitorescul locului, specificul popular local şi hrana sănătoasă de ţară: din nefericire, mulţi patroni de pensiuni au îmbinat confortul specificului local cu pitorescul unui hotel banal. Am cunoscut un asemenea mic investitor: avea în curte găini grase, de ţară, raţe, gâşte, curci şi bibilici (despre carnea de bibilică se spune că e cea mai sănătoasă), chiar şi vreo doi struţi (sau păsări Phoenix, nu ne-am dat seama), dar toate gobăile erau de decor, ca stupii, vacile de lapte şi grădina de zarzavaturi. Păsările trăiau fericite, fără ameninţarea cuţitului la gât, ştiind că patronul pleacă zilnic la oraş, după pui congelaţi, albinele dădeau miere pentru membrii familiei sale (turiştii primeau gem), vacile dădeau doar lapte UHT, iar legumele aveau iz de supermarket şi păreau din plastic, nu la formă, ci la gust. Existau şi note de specific local, la unii săteni beţi care înjurau în dialect din zona folclorică respectivă şi aruncau cu pietre în pensiune, acuzând patronul că e şmecher pricopsit. În pensiune şi în maşinile turiştilor, din curte…

* Ar mai fi o treabă cu turismul în Turcia, zonă preferată de mulţi puturoşi care vor să scape de griji şi să stea cu burta la soarele all-inclusive (în vara asta, se pare, vor fi mai puţini ruşi în Antalia, veste tristă pentru cei care le îndrăgesc tovărăşia). E o variantă convenabilă pentru mulţi care, repetăm, preferă să stea o săptămână doar pe spate / pe burtă / în poziţia "şezând la masa plină cu de toate"; problema e doar în mintea turistului: "Am plătit înainte, deci pot consuma oricât, deci să-mi scot pârleala!". Am întâlnit turişti (nu doar compatrioţi) despre care am rămas cu convingerea că au izbutit să şi-o scoată, consumând de câteva ori contravaloarea sejurului (vreo 550 de euro), zece feluri de mâncare la fiecare masă şi zece beri pe oră; în plus, au adunat sute de sticluţe cu şampon, balsam de păr şi gel de duş din camere, la care au adăugat câteva plicuri de ceai / zahăr de prin restaurante. Puţine, maximum cinci kilograme… Vom reveni pe tema asta, fiindcă vara e, după cum ziceam, de-abia la început!