Geaba chichirez gâlceava

Am trăit s-o vedem şi pe asta: lumea fotbalului ieşean se simte nedreptăţită şi obijduită fiindcă s-a decis, la nivelul autorităţii locale, ca stadionul “Tineretului”, cel din dealul Abatorului, să fie reconstruit ca stadion de rugby. “Cum, dragi to’arăşi şi pretini, leagănul futbolului ieşean a ajuns să fie transformat în stadion de rumbi?”, zic frustraţii din lumea fotbalului, care au dreptate doar pe jumătate. De ce, ştiu cei cu buletine vechi de târgul Ieşilor: într-adevăr, pe arena din Dealul Aviaţiei, s-au pregătit generaţii de talente din fotbalul ieşean şi nu numai atât, s-au jucat sumedenii de meciuri de divizii C, D, judeţene, orăşeneşti, cartiereşti, de juniori, de copii etc., numai că s-au jucat şi partidele aferente de rugby. Nu mai vorbim de grija organelor locale de partid şi de stat pentru creşterea tinerelor generaţii de fotbalişti! Deci, dacă putem considera “Tineretului” un leagăn al fotbalului, stadionul din Abator este şi un leagăn al rugbiului. Miza este apreciabilă pentru că acolo există, pe lângă terenul principal, spaţii generoase de antrenament pentru încă două-trei echipe. Oamenii de fotbal au, însă, argumentele lor: ce, mama mă-sii, nivel de dezvoltare are rugbiul în Iaşi de are nevoie de stadion nou? Răspuns: exact acelaşi nivel de dezvoltare ca şi fotbalul ieşean: înainte de ultima etapă a sezonului, Politehnica Unirea se învârte în zona locurilor VII-X la nivel naţional, poziţie sensibil egală cu nivelul fotbalului. Dar, oare ce popularitate are rugbiul în raport cu fotbalul? Răspuns: nesemnificativ, pentru că dacă ar fi să vorbim de popularitate, ar trebui să dărâmăm Filarmonica şi să construim în loc un club de manele!

Un adevărat iubitor de sport din Iaşi nu poate nici să exulte, nici să blesteme hotărârea autorităţilor locale. Ca în orice activitate finanţată de la buget (coane Fănică!), nimic nu-i sigur! Rugbiştii pot să jubileze acum, mai ales că Fundaţia Sportului Ieşean le-a mărit alocaţia, însă nu pot fi siguri de nimic, fiindcă toată această “fericire” are iz de relaţii personale, ca orice bucurie venită din spectrul politic. Dacă rămânea pe funcţie ex-ul Gheorghe Nichita, rugbiştii nici nu puteau visa la o asemenea cinste (stadionul + alocaţia mărită), fiindcă banii s-ar fi dus tot la fotbal. Corolar (şi demonstraţie) este faptul că fotbalul ieşean gâfâie acum cu şuierături, deşi mult-prea-remuneratul prezident Florin Prunea eşalonează datoriile clubului după cum îi dictează propria giruetă.

Amatorii de rugby n-au motive să-şi frece mâinile. Ei ştiu bine că  binecuvântarea municipală depinde de factorul politic şi factorul politic este dominat de incertitudine. Şi mai ştiu că incertitudinea este mai păguboasă decât certitudinea răului (pentru ei, Nichita). Totodată, venind vorba de fostul primar, iubitorii de rugby nu se bucură de răul fotbalului. Majoritatea oamenilor de rugby se simt apropiaţi de sportul cu balonul rotund, chiar dacă, uneori, mai degrabă simţul nedreptăţii decât invidia, îi face să răbufnească.

Însă nici aceia care au aşteptat căderea lui Nichita ca pe un început de renaştere a sportului ieşean n-au motive de jubilaţie. Până la urmă, dragostea neţărmurită a fostului primar pentru fotbal n-a produs decât un faliment de echipă, încadrat într-o nesfârşită mediocritate. Şi nici căderea lui n-a produs speranţa unui reviriment în extra-fotbalul ieşean. Promisiunile către rugby rămân, deocamdată, simple promisiuni, valabile exact cât stabilitatea unei construcţii politice. Iar sporturile de sală (o sală în care trebuie să treci cu elicopterul SMURD dintr-o tribună într-alta) n-au primit nici măcar promisiuni. Aşa că, geaba chichirez gâlceava!