BRIZARERII

Homo Moldovanus

sâmbătă, 26 martie 2016, 02:50
1 MIN
 Homo Moldovanus
Se spune că tot ce este exagerat strică. Ei bine asta include şi faptul că tot ceea ce e prea bun şi frumos strică, sau este susceptibil de stricăciune, nu?

Când eram copil ţin minte că mă distram cel mai tare în casele unor vecini de la ţară care erau pline de mizerie, unde colcăiau gândacii şi animalele de casă peste tot. Îmi dădeau senzaţia de relaxare, de voie bună, de libertate, lipsă de control. Intram toţi copiii încălţaţi şi încântaţi în ele la orice oră din zi şi din noapte, ne tolăneam pe unde voiam, ne atingeam de orice obiect voiam, era perfect. În restul locuinţelor, cele de „gospodari” trebuia să fim mereu atenţi să nu murdărim lucrurile prea curate, să nu deranjăm ceva pus la locul lui sau aranjat într-o anumită ordine, să nu supărăm gazdele cu ţipetele ori îmbrâncelile noastre.

Sau altfel spus:

Se ia o familie tipică de bucovineni născuţi, crescuţi, educaţi în spirit bucovinean. Obişnuiţi să aibă o gospodărie impecabilă, să se trezească la 5 dimineaţa, să muncească până noaptea, să se îmbrace frumos şi curat, să ţină la onoarea lor de cetăţeni mândri ai comunităţii, să se distreze doar de sărbătorile legale sau la nunţi măreţe cu sute de invitaţi, cu Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa, Laura Lavric şi mulţi alţii. Să respecte tradiţiile moştenite din moşi strămoşi, să nu se lase mai prejos de vecin, să nu se facă de ruşine cu nimic faţă de ceilalţi, să fie prosperi, să îşi dorească mereu mai mult, mai frumos, să se uite în urmă şi să fie mândri de ceea ce au făcut în ani grei de muncă. Unde totul e organizat ca la carte, toporul ascuţit, coasa dreaptă, furca întreagă, cozile sculelor impecabile, ogorul arat.

Iar apoi se ia dintr-un sat din Vaslui ori Botoşani o altă familie de moldoveni obişnuiţi, crescuţi, educaţi în mocirlă, cu porcul în casă, cu găinile dormind în copaci, cu vacile pline de noroi, cu muzica scoasă pe geam şi dată mereu la maximum. Unde totul e dezorganizat ca la carte, toporul neascuţit din fabrică, coasa strâmbă, furca cu dinţi lipsă, cozile sculelor rupte sau îndoite, ogorul nearat de 10 ani sau de pe timpul războiului când au trecut nemţii pe el cu tancurile.

Şi se pun faţă în faţă aceste familii. Ce avem noi aici? Un spectacol de teatru, o adunătură de ciudaţi, o bătălie? Nu cred, aici avem o horă moldovenească, una aparent absurdă, dar cât se poate de reală. Asta pentru aceste familii sunt împreună datorită buletinului, a „muzicii” şi limbii pe care o vorbesc, ele în realitate fiind neamuri total diferite. Bucovinenii sunt moldoveni cu influenţă austriacă, ei nu sunt români adevăraţi, ci pe jumătate germanici. Şi se spune că ei ne reprezintă? Nu prea cred. Ei sunt un hibrid, unul reuşit, probabil, dar rasa pură e în mocirla din Vaslui, pe câmpurile părăginite ale Botoşaniului. Aceia sunt românii adevăraţi, moldovanus moldovanus. Veţi spune că binele a învins, dar eu aş spune altceva.

E ca şi cum ai combina un trib african din acelea care umblă goi cu oase înfipte în nas, cu nişte bavarezi, şi i-ai numi pe urmaşii lor tot africani.

E adevărat că imaginea o stabileşte cel mai dezvoltat, dar cine stabileşte adevărata superioritate? Civilizaţia, progresul material, bunăstarea? Sau felul în care te raportezi lumii naturale în care te-ai născut şi în care trăieşti? Contează cine e cel mai mulţumit de ceea ce este sau ce are, sau cel care e fericit cu puţinul pe care îl are?

Românii care fac cât mai mulţi copii ca să trăiască din alocaţie, care fug de muncă ca de dracu, care stau toată ziua pe marginea şanţului de vorbă (de fapt nici măcar atât, ci doar „la stat”), aceştia sunt condamnaţi de societatea contemporană, ei sunt văzuţi care nişte străini, dar nimeni nu realizează că ei de fapt sunt adevăraţii băştinaşi ai acestor meleaguri, cei mai înţelepţi dintre toţi care îşi trăiesc înţelepciunea, care şi-o pun în practică, urmaşii lui Decebal. Dacii aceştia trăiesc beatitudinea de atâta vreme că nu o mai recunosc, pur şi simplu o urmează instinctiv. Astfel încât, dacă le-ai oferi un milion de euro şi toată civilizaţia aferentă, ar lua banii fără ezitare, i-ar cheltui într-o lună, apoi ar reveni fix în aceeaşi poziţie ca înainte.

Ei bine, această stare este cea pur românească şi ar trebui brevetată aşa cum se chinuie ăştia să breveteze brânza de burduf cu busuioc sau chimen, magiunul de Topoloveni ori cârnaţii de capră. Starea de român trebuie recunoscută ca atare pentru că este originală, unică şi irepetabilă. Aşa cum starea de indian este aceea de meditaţie, starea de chinez aceea de muncă până la epuizare şi de supunere oarbă, aceea de japonez de disciplină infinită, aceea de american de libertate fără margini, de sclav al libertăţii ş.a.m.d. Starea de român original e din ce în ce mai rară, ea este pe cale de dispariţie, chiar dacă vă vine să credeţi ori nu. Noi vedem chipurile mulţi trântori de care pomeneam mai sus, dar ei sunt în realitate mult mai puţini decât erau înainte pentru că încep să fie educaţi, şi nu oricum, ci în spirit europeano-american.

E drept că mai vine câte un Bivolaru care încearcă să fure câţiva ca să îi convertească la zen-ul asiatic, dar sunt puţini în comparaţie cu majoritatea covârşitoare care devine hibridă. Românismul se duce pe apa sâmbetei. Românii proaspăt născuţi urăsc românismul adevărat pentru că nu mai sunt ei înşişi români, ci altceva.

Nu zic că eu ţin neapărat la starea asta, dar acum, când e din ce în ce mai rară, încep să o regret, pentru că nu-mi place noua stare de a fi, nu mi se potriveşte, nu mă simt în apele mele, îmi era mai bine înainte. Curăţenia şi ordinea astea exagerate spre care tindem încep să mă dispere. Urechile îmi ţiuie de la atâta armonie… Eu totuşi m-am întors în România din cauza perfecţiunii americane, gropile de aici mi se păreau încântătoare, liniştitoare, dar de acum unde să mă duc?…

Peste sute de ani, fiinţele care vor popula Terra vor descoperi în zăcăminte de petrol provenite din pădurile tăiate de hoţii noştri români, oseminte şi urme de aşezări ale lui homo moldovanus, de mult timp dispărut şi înlocuit de homo europeanus, o specie mai evoluată, mai adaptată la noile condiţii de pe Pământ şi care l-a izolat, apoi eliminat încetul cu încetul pe cel dintâi prin mijloace paşnice, prin asimilare înceată şi sigură. Noi şi cu omul din Neanderthal.

Dar, deh, toate generalizările sunt periculoase, inclusiv aceasta…

 
Briscan Zara este scriitor şi publicist

Comentarii