De Sănătate

Punem punctul pe știi

Bilanţ al Serviciului de Ambulanţă Judeţean

Iaşi: la fiecare 4 minute, un apel la 112 pentru Salvare

joi, 10 august 2017, 01:50
2 MIN
 Iaşi: la fiecare 4 minute, un apel la 112 pentru Salvare

Aceasta este frecvenţa medie cu care este apelat serviciul în judeţ. Cele mai multe apeluri la Ambulanţă au fost efectuate pentru dureri abdominal.

Echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi au intervenit la peste 10.800 de solicitări în luna iulie. Zilnic, în medie, SAJ a răspuns şi preluat câte 350 de apeluri la 112, de unde rezultă că a efectuat aproximativ 15 intervenţii pe oră. Potrivit unui raport de activitate pe luna iulie publicat de reprezentanţii SAJ, Ambulanţa a intervenit la peste 7.300 de solicitări cu cazuri medicale considerate urgenţe majore de „cod roşu“ şi „cod galben“, la peste 2.900 de solicitări considerate „cod verde“, şi la încă 541 de solicitări pentru transport medical asistat sau neasistat. Clasificarea SAJ arată că aproape 5.700 dintre intervenţii a fost urgenţe medicale, alte aproximativ 2.000 au fost urgenţe chirurgicale, în jur de 300 de intervenţii au fost urgenţe obstetricale şi încă 1.100 de intervenţii au fost urgenţe de pediatrie. Cele mai multe apeluri la Ambulanţă au fost efectuate pentru dureri abdominale, politraumatisme minore, dispnee, cazuri de psihiatriem, febră la copil mic şi sincope. Solicitările au mai fost efectuate pentru accidente rutiere, infarc miocardic acut, edem pulmonar, angină pectorală, abdomen acut, colică biliară, insuficienţă cardiacă, indigestii, metroragii, epitaxis, cefalee sau sindrom vertiginos. „SAJ a intervenit în timpul unei ture de 12 ore cu un număr de 16-17 echipaje în municipiul Iaşi şi localităţile arondate şi cu un număr de 16-17 echipaje organizate pe substaţii de ambulanţă pentru celelalte localităţi din judeţ. Raportându-ne la populaţia judeţului Iaşi, care depăşeşte 900.000 de locuitori, numărul de echipaje al serviciului nostru ar trebui dublat. Avem nevoie şi din partea populaţiei de înţelegere, să sune la 112 doar când au cu adevărat o urgenţă şi au nevoie de interveţia echipajelor de la ambulanţă, Serviciul de Ambulanta fiind un serviciu de urgenţă“, se arată în comunicatul SAJ.  

Comentarii