Iaşul, două nominalizări la premiile UNITER. Una aparţine Teatrului Naţional, cealaltă, Teatrului „Luceafărul”

miercuri, 02 martie 2016, 02:52
2 MIN
 Iaşul, două nominalizări la premiile UNITER.  Una aparţine Teatrului Naţional, cealaltă, Teatrului „Luceafărul”

Pe lista nominalizărilor pentru premiile UNITER, stabilite la finalul lunii februarie de către Uniunea Teatrală din România, figurează şi două spectacole concepute şi jucate la Iaşi.

Astfel, Adrian Damian a fost nominalizat la categoria „Cea mai bună scenografie“, pentru scenografia spectacolului „Cântăreaţa cheală“, pus în scenă la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, iar Bobi Pricop la categoria „Cea mai bună regie“, pentru spectacolul „Pisica verde“, jucat şi conceput la Teatrul „Luceafărul“ din Iaşi. La premiul pentru regie mai sunt două nume grele aflate în cursă – cunoscutul Radu Afrim, cu spectacolul „Tihna“, găzduit la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, şi Cristi Juncu, pentru „Vestul Singuratic“, la Teatrul Notarra din Bucureşti. Juriul de nominalizări a fost compus din criticii de teatru Cristina Rusiecki, Doina Papp şi Claudiu Groza. Gala Premiilor UNITER, în cadrul căreia se vor decide câştigătorii, va avea loc la Oradea, la Teatrul „Regina Maria“, în luna aprilie. „Bobi Pricop este considerat unul dintre cei mai creativi regizori ai momentului.

”Spectacolul «Pisica verde» de Elise Wilk li se adresează adolescenţilor şi tinerilor şi este o premieră în România din punctul de vedere al sistemului «silent disco» pe care realizatorii l-au utilizat în scop estetic. Fiecare spectator primeşte la intrare o cască audio prin intermediul căreia receptează totul, incluzând organic tehnica modernă în reprezentaţie“, a declarat Oltiţa Cîntec, critic de teatru şi director artistic al Teatrului „Luceafărul“ din Iaşi. Spectacolul „Pisica Verde“ a fost pus în scenă chiar aseară la teatrul ieşean. 

Comentarii