IMAGINI: Accident mortal la Budăi. Aştepta autobuzul când a fost luată pe sus

joi, 12 noiembrie 2015, 02:59
2 MIN

O femeie de 41 de ani, ce aştepta autobuzul spre Iaşi alături de fiica sa, a fost lovită de un Opel care a pătruns pe contrasens şi care a ieşit apoi în decor, mergând sute de metri pe câmp. Şoferul spune că i s-a deschis capota în faţă şi nu a mai văzut nimic. Poliţia spune însă că, de fapt, a adormit la volan.

O femeie în vârstă de 41 de ani şi-a pierdut viaţa într-un mod cum­plit, ieri, pe drumul european Iaşi – Târgu Frumos, la ieşirea din localitatea Budăi. Accidentul a avut loc în jurul orei 11.20, când şoferul unui autoturism Opel, care circula către Târgu Frumos, la ieşirea din Budăi, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens şi a lovit în plin o femeie aflată pe marginea drumului.

Fe­meia aştepta un maxi-taxi către Iaşi, împreună cu fiica sa, care stătea la un metru în spatele mamei sale. Maşina a lovit violent victima, pur­tând-o pe parbriz circa 50 de metri, apoi corpul a fost aruncat peste cupolă şi a căzut prin spate. Până să se oprească, maşina a mai parcurs încă 200 de metri, prin vegetaţia de pe marginea drumului.

Fiica victimei a fost şi ea atinsă uşor, de oglinda maşinii. Aflată în stare de şoc, tânăra a refuzat să fie transportată la spital.

Şoferul maşinii, Ni­culiţă Chira, din Bistriţa-Năsăud, le-a spus po­liţiştilor că i s-a deschis capota mo­torului, peste parpriz, şi nu a mai putut vedea nimic.

„Am văzut ne­gru în faţa ochilor. Nu ştiam că fe­meile se aflau pe marginea străzii, că altfel aş fi tras de volan, să le ocolesc. Am pus lichid de parbriz cu o zi înainte şi, probabil, nu am închis bine capota“, a spus bărba­tul.

Acesta a fost testat cu alcooltestul, dar nu consumase alcool. Poliţiştii au însă o altă variantă, şi anume că şoferul ar fi adormit la volan. Acesta nici nu a observat că a lovit victima, şi şi-a continuat de­plasarea pe câmp, prin vegetaţie, aproximativ 250 de metri.

„Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz. Va fi făcută o expertiză în acest caz“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei.

Medicii urgentişti au explicat că vic­tima a fost adusă de un echipaj de ambulanţă în stop cardio-respirator în Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul „Sf. Spiridon“. Fe­meia a fost resuscitată mai multe zeci de minute, dar după o oră a fost declarată decedată.

„Pacienta policontuzionată a fost preluată în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevrele de resuscitare, iar după o oră a fost declarat decesul“, a spus prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD.

Comentarii