În pragul Grexit-ului? (II)

E greu de înţeles ce vor de fapt grecii. Bunul simţ ar trebui să-ţi spună să nu-i critici şi să nu-i jigneşti în permanenţă pe cei de la care vrei să ceri bani. Nu te afişezi, cu doar câteva zile înaintea unei întâlniri cruciale, într-o mare de demonstraţie de prietenie alături de liderul unei puteri care reprezintă în acest moment principala ameninţare de securitate pentru ţările din structurile din care faci şi tu parte, NATO şi UE. E o tactică de negocieri? Dacă e aşa atunci e una complet neinspirată din moment ce îi îndepărtează chiar şi pe cei care te-au sprijinit iniţial. E greu de crezut că principalii lideri europeni vor ceda la un şantaj de tipul celui transmis de vizita şi declaraţiile de acum câteva zile de la Sankt Petersburg. Mai degrabă rişti să-i iriţi şi mai mult. Este, poate, manifestarea unor convingeri ideologice anti-capitaliste, aşa cum stă bine unor comunişti, maoişti sau troţkişti, bine reprezentaţi în Syriza? Sau, poate, pentru Tsipras şi colegii săi jocul politic intern este mai important decât rezolvarea crizei? Ori, la mijloc nu e nimic altceva decât o doză substanţială de amatorism şi incompetenţă din partea unor politicieni iresponsabili ajunşi pe un val de populism la cârma Greciei?

Ce se va întâmpla în continuare? Nu este deloc clar că vom avea un răspuns definitiv după summitul european. Există o linie de abordare tot mai extinsă care merge pe ideea de a lăsa Grecia să intre în faliment. Se consideră că şocul poate fi absorbit fără mari riscuri. Ba chiar că, după ce se traversează perioada dificilă iniţială, zona Euro s-ar putea simţi chiar mai bine fără Grecia. Un exponent al acesteia este influentul ministru de finanţe de la Berlin, Wolfgang Schauble. Iar părerea sa este larg împărtăşită de o bună parte a colegilor săi din alte ţări din Uniune. Dacă discutăm strict doar despre impactul financiar e posibil ca această evaluare să fie corectă. Deşi cazul Lehman Brothers a dovedit că oricând lucrurile pot scăpa de sub control. Însă deznodământul crizei greceşti poate avea alte consecinţe grave. Şi pentru viitorul UE şi pentru întregul climat de securitate de pe continent.

De aceea Angela Merkel este totuşi atât de prudentă, în ciuda faptului că este la fel de iritată de atitudinea sfidătoare a grecilor care lasă se înţeleagă că pentru situaţia critică din ţară sunt de vină toţi, UE, nemţii, FMI-ul, băncile, mai puţin grecii însăşi. Atât cancelarul german, cât şi alţi observatori privesc lucrurile în context. Lawrence Summers, fostul secretar american al Trezoreriei, se teme că dacă Grecia intră în faliment vom avea un "stat eşuat" în UE, în interiorul unei regiuni balcanice care are deja destule focare de explozie şi este o rută importantă de tranzit pentru emigranţii veniţi din Africa şi din Orientul Mijlociu. În timp ce Timothy Garden-Ash spune că Grecia trebuie salvată de dragul Europei. "Vor fi consecinţe grave pentru întreaga Uniune Europeană şi pentru locul ei în lume. Un veto al Greciei ar putea bloca, de pildă, sancţiunile la adresa Rusiei. Şi chiar dacă Moscova nu este dispusă să pună la bătaie sume consistente de bani va fi mai mult decât încântată să joace cartea solidarităţii între două naţiuni ortodoxe". În timp ce China, care deja a preluat controlul asupra portului de containere din Pireu, va utiliza Grecia drept un cap de pod pentru a-şi spori influenţa în interiorul UE.