De Business

Punem punctul pe știi

Incognito: La ce preţuri se vinde carnea de miel în pieţe şi supermarketuri

joi, 13 aprilie 2017, 01:50
3 MIN
 Incognito: La ce preţuri se vinde carnea de miel în pieţe şi supermarketuri

„Ziarul de Iaşi” a fost în principalele pieţe şi magazine din oraş şi vă prezintă preţurile la care se vinde carnea de miel.

Reporterii „Ziarul de Iaşi” au sondat piaţa cărnii de miel din oraş şi vă prezintă preţurile afişate la raft în cursul zilei de ieri. Pieţele vizitate au fost Nicolina, Alexandru şi piaţa agroalimentară din centru de la fosta Hală Centrală, iar supermarket-urile în care am sondat preţurile sunt: Billa, Carrefour, Auchan, Lidl şi Kaufland. Cei care doresc să cumpere un miel întreg, cu tot cu cap, găsesc cea mai bună ofertă în piaţa Alexandru, unde preţurile sunt cuprinse între 16 şi 20 de lei kilogramul. În piaţa Nicolina kilogramul costă între 22 şi 23 de lei iar în piaţa din centru între 23 şi 25 de lei. Menţionăm faptul că în pieţele Nicolina şi Alexandru mielul se vinde şi tranşat, pe bucăţi, la acelaşi preţ. În supermarket-uri, mielul întreg se găseşte la preţuri cuprinse între 20 şi 22 de lei, astfel, în Auchan preţul pe kilogram este de 19,90 de lei, la Billa un kilogram de miel costă 21,99 de lei, iar la Carrefour costă 22 de lei. Cei care doresc să cumpere bucăţi de miel găsesc pulpă anterioară ori posterioară, la preţuri cuprinse între 19,79 şi 35,99 de lei, în funcţie de locul în care vă faceţi cumpărăturile. Spre exemplu, în Billa, un kilogram de posterior cu cap costă 19,79 de lei, un kilogram de pulpă cu os 26,99 de lei iar un sfert de posterior cu os 29,79 de lei.

La Carrefour, cotletul cu os costă 34,99 de lei, pulpa cu os 34,99 de lei, pieptul cu os 26,99 de lei, iar spata cu os 29,49 de lei. Urmează Lidl-ul, unde mielul se vinde în bucăţi deja porţionate şi ambalate, în caserole. Aici, un kilogram de posterior de miel costă 35,99 de lei, iar un kilogram de anterior costă 28,99 de lei. Ultimul supermarket vizitat este Kaufland-ul, unde un kilogram de anterior de miel costă 24,99 de lei, iar un kilogram de posterior costă 28,99 de lei. Pentru cei care doresc să facă drob, la Billa există organe la 26,99 de lei kilogramul, iar în Auchan găsiţi oase pentru ciorbă la 3 lei kilogramul. Reprezentanţii comisariatului pentru Protecţia Consumatorului anunţă faptul că în această perioadă desfăşoară controale tematice ce vizează carnea preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată şi produse din cacao, tablete şi figurine pe bază de cacao şi grăsimi vegetale, cozonac, pască, chec, fursecuri şi vin. „Recomand ieşenilor să-şi procure carnea de miel şi celelalte produse specifice Paştelui din unităţile autorizate. Carnea de miel să aibă ştampila sanitar veterinară, să nu se bucure de preţuri mai mici care apar la un colţ de bloc, la un portbagaj. Nu ştii ce cumperi, poate să nu fie proaspătă, sau să fie o oaie mai bătrână. De asemenea, ieşenii să fie atenţi la miros, iar atunci când sesizează că este ceva în neregulă să anunţe autorităţile. La carnea preambalată să fie atenţi la gramaj şi termen de valabilitate, iar la ouă, acestea să nu aibă pete ori crăpături, mai ales ouăle deja vopsite. Este important la ouă ca data la care au fost produse să fie cât mai apropiată”, a precizat Alexandru Hordilă, comisar şef în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului. Acesta mai trage un semnal de alarmă şi la peşte. Cei cu solzi care se desprind uşor şi cu branhii cenuşii prezintă un pericol pentru sănătate. Un ultim avertisment vizează vopsirea ouălor, iar comisarii atrag atenţia gospodinelor să nu apeleze la vopsea tipografică sau vopsea pentru textile, vândute la colţ de stradă în punguţe, deoarece sunt toxice. 

Comentarii