Însoţitori de bord ai unei companii aeriene poloneze, acuzaţi de trafic de droguri în SUA şi Canada

vineri, 29 mai 2015, 19:25
1 MIN
 Însoţitori de bord ai unei companii aeriene poloneze, acuzaţi de trafic de droguri în SUA şi Canada

Şapte însoţitori de zbor ai companiei aeriene poloneze LOT sunt judecaţi pentru trafic de droguri în Statele Unite şi Canada, informează site-ul postului Radio Polonia.

Potrivit procurorilor din Varşovia, cei şapte angajaţi ai companiei aeriene ar fi transferat cel puţin 100.000 de pastile de esctasy şi 100 de kilograme de cocaină în Statele Unite şi Canada, începând din anul 2002.

Pacheţelele cu droguri erau ascunse în elemente vestimentare sau în compartimente ale avioanelor greu de verificat.

Drogurile erau preluate de traficanţi locali, pe aeroporturi din New York şi Chicago.

Infracţiunile au fost dezvăluite de traficanţi de droguri capturaţi de poliţia din Statele Unite şi din Canada. (Mediafax)

 

Comentarii