Inteligenţa artificială, internetul lucrurilor şi robotica, vedete la Mobile World Congress

marți, 28 februarie 2017, 10:00
2 MIN
 Inteligenţa artificială, internetul lucrurilor şi robotica, vedete la Mobile World Congress

Inteligenţa artificială, internetul lucrurilor şi robotica au încetat să mai fie o promisiune pentru a deveni realitate şi sunt protagonistele ediţiei din acest an a Mobile World Congress (MWC) de la Barcelona care se desfăşoară în perioada 27 februarie – 2 martie, relatează EFE, scrie Agerpres.

 

Internetul lucrurilor va străluci la această ediţie în trei domenii: maşină, casă interconectată — în special asistenţii virtuali comandaţi prin voce — şi industrie, a declarat la o conferinţă de presă directorul companiei Accenture Digital, José Luis Sancho. În cadrul MWC, care s-a deschis luni la Barcelona, se va vorbi şi despre riscurile în materie de securitate, intimitate şi transparenţă într-o lume plină de senzori care colectează informaţii. Roboţii, înţeleşi ca dispozitive inteligente pentru a realiza diferite sarcini şi inteligenţa artificială vor avea un spaţiu amplu la acest târg, mai ales — potrivit lui Sancho — maşinile care învaţă singure pornind de la algoritmi (‘machine learning’), potrivit Agerpres.

Oferta de servicii prin intermediul ‘chatbots’ — programe de conversaţie bazate pe inteligenţa artificială — tranzacţiile sigure realizate prin tehnologia ‘blockchain’ şi utilizarea platformelor tehnologice pentru a impulsiona mobilitatea şi eficienţa în cadrul companiilor se numără printre temele centrale ale Congresului. Dacă la început reţelele au fost principala temă de interes a MWC iar în ultimii ani obiectivul s-a deplasat spre dispozitivele tehnologice, pentru 2017 Congresul aspiră să devină un punct de reper al lumii digitale într-un târg "multisectorial", în care se va vedea cum vor evolua diferitele afaceri în domeniul digital, arată Agerpres.

Nu este vorba de prototipuri, ci de cazuri concrete de aplicaţie: la MWC se va putea observa cum tehnologia intră în domenii de afaceri diferite precum banca, turismul, fabricile sau sectorul energetic. 

 SURSA: Agerpres

    

Comentarii