Iron Maiden 2015: „The Book Of Souls” sau întoarcerea la vremurile bune

marți, 15 septembrie 2015, 16:10
2 MIN

Pe 4 septembrie, adică foarte recent, a fost lansat cel de-al şaisprezecelea album de studio Iron Maiden, The Book of Souls. Fanii rock cunosc cu siguranţă trupa, ajunsă, la 40 de ani de carieră, cea mai importantă şi mai respectată în metalul mondial; pentru ei e o veste mai mult decât îmbucurătoare. Cei pe care subiectul nu-i interesează se pot opri aici din citit, dacă ţin neapărat să rateze o experienţă.

Avem albumul şi l-am ascultat de puţine ori, dar am izbutit să ne facem o primă idee. Recunoaştem că suntem influenţaţi de discurile adolescenţei noastre, de la "Iron Maiden" şi "Killers" (cu Paul Di’Anno la voce) la inegalabilul "The Number Of The Beast" (rămas, din 1982 încoace, printre favoritele noastre de pe partea mai dură a rockului) şi "Fear Of The Dark"; după asta a urmat o perioadă care nu ne-a prea dat pe spate (poate şi din cauză că trecusem deja la blues şi jazz)… La cinci ani după ultima producţie de studio (The Final Frontier – 2010), "The Book Of Souls" vine cu un suflu nou, deşi piesele sună, logic, ca scoase din atelierul de riffuri şi solouri în care meşteresc Dave Murray, Adrian Smith şi Janick Gers, în toate se aude cavalcada (că exact aşa sună, ca un atac de cavalerie) bass-ului lui Steve Harris suprapusă peste tobele lui Nicko McBrain, iar deasupra pluteşte vocea lui Bruce Dickinson (care pluteşte şi la propriu, fiind, după cum poate că ştiaţi deja, un mare pasionat de avioane şi chiar pilot – de la Fokker Dr.I, triplanul lui Red Baron din Primul Război Mondial, la Boeing 757, avionul trupei, cu tot echipamentul de turneu, pe care îl pilotează chiar el), într-o formă perfectă, în ciuda problemelor de sănătate de care a scăpat prin mai, după un tratament dur. Practic, "The Book Of Souls" e o producţie Maiden aproape ca în vremurile bune; deşi piesa de final, "Empire of the Clouds", durează 18 minute, nu plictiseşte şi izbuteşte să menţină atenţia trează, iar asta, zicem noi, e o garanţie pentru întreg albumul, pe care vi-l oferim în cele ce urmează, pe lângă alte câteva concerte Iron Maiden mai vechi şi mai puţin vechi!

Iron Maiden – The Book of Souls (2015 – Full Album)

Iron Maiden – Speed Of Light (Official Video)

Iron Maiden – Live at Rock am Ring (2014)

Iron Maiden – Greatest Hits

Iron Maiden – Flight 6*6 (Full Concert)

Iron Maiden – Live Hammersmith (1982)

Iron Maiden – Death On The Road (Full Concert)

Şi, la final, un concert cu fostul solist vocal, Paul Di’Anno, cel care a fost înlocuit de Bruce Dickinson:

Iron Maiden – The Early Years (vocal – Paul Di’Anno!)

Comentarii