De Business

Punem punctul pe știi

Joglerie de milioane de lei între firmele lui Comănescu şi a fiilor săi

vineri, 08 septembrie 2017, 01:50
4 MIN

Societatea Podul Verde Com SRL, care până în 2016 a fost deţinută de Constantin şi Cozmin Comănescu, fiii fostului rege al fierului vechi din Iaşi, are de returnat creditorilor 12,2 milioane de lei.

 

Fosta firmă a gemenilor Constantin şi Cozmin Comănescu, fiii fostului rege al fierului vechi din Iaşi, are de returnat creditorilor creanţe admise definitiv de 12,2 milioane lei. Asociat-unic la SC Podul Verde Com SRL, înfiinţată în 2008 şi aflată acum în insolvenţă, este Gabriel Federovici, director executiv la SC Com-Beton SA, companie patronată de omul de afaceri Constantin Comănescu senior. Copiii acestuia s-au retras din firmă în aprilie 2016, cedând părţile sociale, în schimbul sumei de 1.000 lei, lui Federovici.

Cine sunt creditorii

Potrivit tabelului definitiv al creanţelor, publicat de administratorul judiciar în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, Raiffeisen Bank are de primit 4,8 milioane de lei. Iniţial, instituţia bancară a depus spre verificare documente pentru o creanţă de 9,2 milioane de lei. Pe de altă parte, printre creditorii SC Podul Verde Com SRL sunt şi firme ale familiei Comănescu: SC Com-Beton SRL, SC Remat SA, SC Vini Com Copou SRL sau SC Pieta Imobiliare SRL. În nume personal, fostul rege al fierului vechi din Iaşi apare în tabel cu o creanţă admisă de 400.000 lei, iar juniorul cu 23.000 lei. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi are de recuperat în acest dosar suma de 6.717 lei.

De la Com-Beton SA la Podul Verde Com SRL

„Conform declaraţiilor reprezentanţilor societăţii SC Podul Verde Com SRL, societatea şi-a propus realizarea unor proiecte imobiliare şi a achiziţionat un teren în acest scop, finanţând achiziţia prin credit bancar. De asemenea, societatea a contractat mai multe împrumuturi de la diverşi parteneri în vederea desfăşurării activităţii. Lipsa finanţării a împiedicat însă realizarea proiectelor propuse, astfel încât debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a rambursa creditele contractate, în situaţia în care activele achiziţionate au generat până la acest moment venituri la un nivel foarte redus, cu mult insuficient din perspectiva rambursării datoriilor debitoarei la scadenţă”, se specifică în raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, publicat la finele anului 2016 de administratorul judiciar din dosar, Edge Business Restructing Advisors SPRL. Printre cei care au împrumutat firma în perioada 2014-2016 se numără Raiffeisen Bank, cu 10 milioane lei, SC Vini Com Copou SRL (circa 1,5 milioane lei), Constantin Comănescu (senior) (400.000 lei) şi Comănescu junior (35.000 lei). „Prin contractul de credit nr. 70.005 din data de 9 mai 2008, SC Com-Beton SA a primit de la Raiffeisen Bank un credit în sumă de 3,8 milioane euro. Acest credit, după rambursările perioadei 2008-2013, a fost convertit în RON, expunerea totală fiind de 10,3 milioane lei. Ulterior, în anul 2014, SC Podul Verde Com SRL a preluat de la SC Com-Beton SA o datorie către Raiffeisen Bank în sumă de 10 milioane lei, reprezentând preţul de achiziţie al terenurilor în suprafaţă de 123.863,73 metri pătraţi situate în intravilanul extins al municipiului Iaşi. Totodată, SC Podul Verde Com SRL a preluat terenurile anterior menţionate”, se mai menţionează în acelaşi raport.

Tot în familie

Firma controlată de familia omului de afaceri Constantin Comănescu şi-a declarat intenţia de reorganizare a activităţii prin dezvoltarea unui complex rezidenţial, iar cu sumele obţinute să fie stinse datoriile către creditori, conform unui program de plăţi ce va fi cuprins în planul de reorganizare. Totuşi, administratorul judiciar a cerut intrarea în faliment deoarece, cu patru zile înainte de data pronunţării încheierii de deschidere a procedurii insolvenţei, SC Podul Verde Com SRL a încheiat un antecontract cu SC Pieta Imobiliare SRL pentru valorificarea integrală a bunurilor din patrimoniul acesteia în schimbul sumei de 9 milioane lei: 200.000 lei, un avans plătit la data semnării antecontractului, iar restul în trei tranşe a câte 3 milioane lei fiecare, la următoarele date: 3 octombrie 2017, 3 octombrie 2018 şi 3 octombrie 2019. „Observăm că preţul vânzării este inferior totalului datoriilor societăţii Podul Verde Com SRL, comunicat de către debitoare prin documentele depuse la dosarul cauzei, nu a fost încasat integral, urmând a fi încasat eşalonat, pe parcursul a 3 ani, iar acordul creditorului ce deţine drept de ipotecă legală asupra bunurilor respective nu a fost solicitat, anterior semnării antecontractului”,  potrivit raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă. Asociaţi la SC Pieta Imobiliare SRL erau, la momentul semnării antecontractului, cei doi gemeni ai familiei Comănescu. Un alt aspect pentru care administratorul judiciar a cerut atunci intrarea în faliment este faptul că societatea nu desfăşura activitate economică şi nu avea surse pentru obţinerea altor încasări care să permită achitarea sumelor datorate creditorilor. SC Podul Verde Com SRL a contestat raportul cauzelor care au determinat insolvenţa societăţii, doar că, în luna februarie a acestui an, instanţa a respins această acţiune. Tot în februarie 2017, Gabriel Federovici l-a numit pe Constantin Comănescu senior administrator special la SC Podul Verde Com SRL.

 

 

Comentarii