Caută 
4 MIN
"Este evident că în implacabila ciocnire a civilizaţiilor, Europa pierde văzând cu ochii nu pentru că nu are resurse, ci pentru că nu are credinţă. Şi nu mă refer numai la credinţa în Dumnezeu, deşi evident şi despre asta e vorba, ci pur şi simplu la puterea de a crede în ceva. Încleştarea dintre unul care crede cu tărie în adevărul credinţei sale, oricât de aberant ar fi acel adevăr, şi unul care se îndoieşte de adevărul idealurilor sale, oricât de strălucitoare, se va termina întotdeauna cu victoria primului."
"Sunt creştin – democrat, dar nu-mi place să mă raportez la credinţa mea religioasă. Să dai impresia că problemele cu care ne confruntăm se datorează faptului că nu insistă îndeajuns pe valorile creştine este o simplificare periculoasă. Refuz să cred că lumea Islamului şi cea Iudeo-Creştină sunt diferite din punctul de vedere al valorilor fundamentale", afirmă Jean-Claude Junker, Preşedintele Comisiei Europene, într-un interviu acordat cu câteva zile în urmă cotidianului belgian "Le Soir".
Să spui asta la atât de puţină vreme după atentatele de la Bruxelles, după şirul de atacuri teroriste islamice care au lăsat în urmă o mulţime de victime în Africa, iată o şocantă inadecvare la realitate a unuia dintre cei mai proeminenţi lideri europeni ai momentului. Într-o postare pe Facebook, Teodor Baconschi merge chiar mai departe considerând că "obstinaţia Corectitudinii Politice din această declaraţie e obscenă". Că Junker, un produs emblematic al establishmentului politic european, funcţionează pe pilot automat livrând fraze standard preluate din repertoriul limbii de lemn impuse de corectitudinea politică, cu trimitere obligatorie la "valorile europene", nu e deloc suprinzător. Ar fi important de ştiut dacă el chiar gândeşte aşa. Pentru că asta ar fi mult mai grav, dovedind că oameni ca Junker nu înţeleg cât de gravă e situaţia cu care se confruntă astăzi vechiul continent. Şi, fără a intra în sofisticate dezbateri teologice, mai ales nu înţeleg că o cultură precum cea islamică în care religia e parte inseparabilă, organică, a statului este fundamental incompatibilă cu principiile şi valorile la care chiar ei fac zilnic trimitere.
Pe de altă parte, aceeaşi lideri europeni sunt totuşi gata să se uite în altă parte atunci vine vorba de "valorile europene", considerate în teorie sacrosancte, dacă Erdogan le promite că Turcia va limita sever fluxul de imigranţi (în timp ce închide ziare independente incomode). La fel cum, speriaţi şi traumatizaţi, sunt dispuşi să uite de anexarea Crimeei sau de miile de victime provocate de agresiunea rusească din estul Ucrainei din frică de Rusia sau din speranţa naivă că Vladimir Putin va ajuta la rezolvarea conflictului din Siria.
Cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, elitele "progresiste" europene, din politică, din mass media, din spaţiul academic, au cultivat agresiv o retorică şi practici care să ducă la dizolvarea tuturor reperelor culturale şi religioase, a tradiţiilor care constituiau elementele definitorii ale unei posibile identităţi comune. Dar dacă distrugem, excomunicăm, toate aceste lucruri în jurul a ce ar urma să se unească locuitorii continentului? Pentru că a crede că fondurile europene nerambursabile, principiul subsidiarităţii sau puzderia de directive comunitare pot fi liantul care să-i adune pe europeni la un loc nu este nimic altceva decât o crasă dovadă de naivitate.
Ca şi dl Junker toate aceste voci sunt profund iritate ori de câte ori este pus în discuţie multiculturalismul, în ciuda eşecului său răsunător, mai mult decât evident în acest moment. Ele sunt gardienii pe cât de vigilenţi faţă de pericolul islamofobiei pe atât de toleranţi faţă de îndemnurile la ură şi violenţă promovate de atâta vreme de sute de imami care au creat mediul toxic din care provin terorişti precum cei responsabili pentru atentatele de la Paris şi Bruxelles. S-a ajuns astfel în situaţia absurdă, relatată de The Spectator, în care pentru unul dintre liderii Uniunii Naţionale a Studenţilor Britanici, condamnarea ISIS ar reprezenta un "exemplu flagrant de islamofobie"! Pentru cei în cauză Occidentul, omul alb, creştinismul, sunt sursa aproape tuturor relelor de pe planetă.
Alăturându-se altor nume importante din cultura românească, precum Gabriel Liiceanu, Matei Vişniec sau Horia Roman Patapievici Ana Blandiana trage şi ea un semnal de alarmă într-o alocuţiune remarcabilă rostită la Cluj, cu ocazia decernării titlului de doctor honoris causa al Universităţii Babeş-Bolyai (textul integral îl găsiţi în Revista "22"). "Tot ce i se întâmplă Europei în ultima jumătate de an este, dincolo de motivaţiile de ordin politic, adesea oculte, un prilej de obligatorie meditaţie asupra ei însăşi, asupra condiţiei ei spirituale, acoperită, şi aproape pierdută din vedere, în umbra groasă a obsesiei intereselor materiale. O gravă interogaţie asupra definiţiei ei. Este evident că în implacabila ciocnire a civilizaţiilor, Europa pierde văzând cu ochii nu pentru că nu are resurse, ci pentru că nu are credinţă. Şi nu mă refer numai la credinţa în Dumnezeu, deşi evident şi despre asta e vorba, ci pur şi simplu la puterea de a crede în ceva. Încleştarea dintre unul care crede cu tărie în adevărul credinţei sale, oricât de aberant ar fi acel adevăr, şi unul care se îndoieşte de adevărul idealurilor sale, oricât de strălucitoare, se va termina întotdeauna cu victoria primului".
