N

Mai e politica o curvă?

N

miercuri, 19 martie 2014, 02:50
3 MIN
 Mai e politica o curvă?

\N

Uneori, curva e totuşi o doamnă.

Căsnicia lor în acte a durat din februarie 2011 până în februarie 2014, mai exact dintr-o zi a îndrăgostiţilor (de putere) în alta. Se cunoscuseră cu mult timp înainte şi chiar se combinaseră în 2007-2008. Dar în 2009 unul dintre ei şi-a găsit o amantă şi timp de câteva luni a locuit la ea. Erau vremuri grele: amanta deţinea puterea, criza era în toi, aşadar trebuia să se aciueze pe undeva. La sfârşitul acelui an însă, după ce i-a aplicat o moţiune de cenzură amantei de a lăsat-o fără vlagă, s-a întors la fosta concubină şi preludiul a continuat până când s-au luat cu acte-n regulă.

În 2012, cei doi parteneri au făcut mai multe adopţii – practic toate localităţile din ţară. Una n-a scăpat de jurămintele înfocate ale celor doi. Şi acum mai răsună amar, în mintea locuitorilor şi pe afişe electorale cu promisiuni uitate înainte să se usuce cleiul, celebrul slogan „USL iubeşte Iaşul” sau Paşcanii sau Bucureştiul, Clujul etc. etc. O familie cât ţara de mare şi un mesaj cât se poate de subliminal. Dar cum să împarţi ciorba de oase la atâtea guri flămânde? Despărţirea a fost inevitabilă.

În urmă, au rămas copiii adoptaţi din cea mai curată dragoste electorală care putea exista. Divorţul nu prevede însă nicio pensie alimentară pentru aceştia. Drept urmare, unii primari din judeţ au scos artileria grea la negocieri: dai banul, ai votul. Şi, slavă Domnului!, de voturi o să tot fie nevoie anul ăsta – cumătrul Dragnea, naşul de botez al adoptaţilor din 2012, ştie cel mai bine.

Coarda se cam întinde însă, pentru că după divorţul de luna trecută urmează partajul, în unele judeţe pe faţă (precum în Iaşi), în altele pe ascuns. Ciolanul rămâne greu de împărţit chiar şi după alungarea PNL din casă, aşa că în mai multe CJ-uri PSD a pus ochii pe altă amantă, PPDD, dar fără să-i întoarcă spatele nici celei în braţele căreia convieţuise prin 2009, PDL. Aşa s-a întâmplat săptămâna trecută la Iaşi, unde liberalii au fost expediaţi rapid în opoziţie. Profitul e maxim: majoritatea social-democrată-a-poporului-dan-diaconescu-democrat-liberală (fără majuscule, ca să eliminăm discriminările) din CJ Iaşi va închide uşor gurile flămânde ale primarilor liberali din comunele judeţului, iar PPDD şi PDL n-au împreună primari nici pe-un sfert câţi are PNL. Mai rămân de săturat doar primarii social-democraţi. Până la alegerile din mai încă va mai merge să le fie arătate acestora poze cu meniul, dar până la prezidenţiale cu siguranţă vor trebui alocate parale pentru plata mesei şi dansului. În caz contrar, prezidenţiabilul PSD riscă să nu aibă suficientă energie pentru a trece de 50 la sută în noiembrie, nici cu toate eforturile supraomeneşti ale cumătrului Dragnea.

La Consiliul Local e mai simplu. Nu sunt primari de săturat, doar mici interese – unele chiar ale ieşenilor. Preventiv, vicele liberal şi-a plătit din timp facturile şi poliţele, iar acum stă liniştit cu valiza la uşă.

Aşa cum se prefigurează scorul la europarlamentare, cei din PSD nu se vor mai întoarce prea curând la dragostea dintâi, cum au făcut la sfârşitul lui 2009. Însă vin prezidenţialele, iar domnul Ponta simte deja fiori pe şira spinării. Vine şi suprataxa pe combustibili, iar asta l-a făcut pe şeful PSD să arunce iarăşi către PNL momeala cu Băsescu inamic public, invitându-şi supuşii să conlucreze cu liberalii acolo unde se poate colabora în continuare. Însă, după episodul din CJ Iaşi, este foarte greu de calificat într-un singur cuvânt îndemnul domnului Ponta: meschin?, ipocrit?, sfidător? O fi ea politica o curvă, dar în cazul de faţă comparaţia este forţată: curva deja e o doamnă.

Comentarii