Mâna scriitorului

► Ai luat o trântă şi te-ai lovit la degetele de la o mână de exemplu? La recomandarea medicului de familie ajungi la policlinică, iar medicul specialist îţi pretinde să faci o radiografie. Asistenta responsabilă se arată interesată de imaginea (oscioarelor) palmei tale, în două ipostaze: (a) cu degetele lipite (cât suportă acestea); (b) cu degetele într-un soi de evantai (în aceleaşi condiţii). Dacă, făcând haz de necaz, admiri a doua imagine („ca schema unei aripi în zbor!”; „ca nervurile unei frunze palmate!”), poţi afla eticheta, surprinzătoare, a temperat binevoitoarei specialiste: „Mâna scriitorului”.

► Bucuria descoperirii acestei sintagme îţi poate fi răsplătită doar după consultarea unor izvoare aparte, care-ţi sugerează că, printre practicieni, se mai păstrează urme ale unei mai vechi denumiri franţuzeşti, cum ar fi „syndrome de la main de l'ecrivain”. Şi, astfel, gândul te poate duce la profesionişti damnaţi ai scrisului, a căror compătimire va fi fost la baza ironiei devenite nume. La scribi, cei care, la vechii egipteni, copiau acte, respectiv la copiştii manuscriselor, de prin mănăstiri, având canon să reproducă, zile şi nopţi, uneori în unităţi de timp grijuliu măsurate, texte de mii de pagini adesea. Profesorul N.A. Ursu cita, cândva, o însemnare-mărturisire subversivă de pe marginea unui manuscris, care suna cam aşa: „Tot aşa precum corăbierul, luni de zile purtat pe mări de înfricoşate valuri, râvneşte să ajungă la un liman, aşa şi eu nevrednicul [numele monahului], din tot sufletul năzuiesc să duc de istov scrierea acestui Sfânt Evangheliar, întru Slava Domnului” (… totuşi!). Ei, aşa s-ar explica atribuirea deformării non-violente a degetelor palmei unui (asemenea) scriitor.

► Numai că, iarăşi cu stăruinţă, putem afla, după alte izvoare credibile, că, dacă în diferite limbi, denumirea cuprinzând chiar nume de maladii îl are în vedere pe „scriitor”, ca, iarăşi în franceză, la crampe de l'écrivain, în rusă, piscii spazm („spasmul scribului”), sau în engleză, writer’s cramp, există şi varianta referirii la tipul de activitate în discuţie, ca în germană de exemplu, prin sintagma Schreibkrampf („crampa scrisului”). Dar nu avem intenţia să facem istoria termenului crampă, care, în primul rând, numeşte „distonii” cauzate şi de alte suprasolicitări ale mâinii (de exemplu, se vorbeşte şi de crampa violonistului, a desenatorului, dar şi a cusătoresei), iar, în al doilea rând, ne-am îndepărta şi de mână, deoarece suntem siliţi să menţionăm faptul că există şi crampe ale altor organe, nu numai ale muşchilor picioarelor, ci şi ale gâtului, ale stomacului, ale intestinelor şi chiar ale feţei.

► Avertizare. Poate în această din urmă zonă s-ar plasa şi efecte ale lecturii unor ziare sau ale ascultării unor enunţuri din emisiuni tv, cum sunt şi cele pe care le prezentăm în continuare.

► Ori, ori. „ZI NEAGRĂ pentru Alina Puşcaş! Din păcate, vedeta este DĂRÂMATĂ de DURERE. A murit după o luptă GREA cu CANCERUL” (/evzmonden.ro/). Dacă trecem de titlu, aflăm că, de fapt, a murit tatăl respectivei, odihnească-se în pace! Ştirea este însoţită de poza, zâmbitoare, a sus-zisei.

► Mare agitaţie. „La locuinţa regelui Mihai a fost vineri forfotă. Odată cu veştile privind uşoară ameliorare a stării Majestăţii sale în Aubonne a fost zărită şi principesa Margareta. Este pentru prima oară când fiica Regelui este văzută la reşedinţa Suveranului de la comunicatul de luni, care a dat fiori tuturor şi în care se scria că starea de sănătate a regelui s-a agravat” (/stirileprotv.ro/). Era, oricum, după disputa cu personalul a fostului principe Nicolae. Dar dacă nici acum principesa nu ar fi venit?

► Partea şi norocul. „Nu avem parte de temperaturi negative” (buletin meteo, 8 noiembrie).

► În sfârşit, despre educaţia urşilor atraşi astăzi de bunăstarea oraşelor (fie chiar sub formă de resturi alimentare din tomberoane). S-ar fi hotărât să le fie duse, în pădure, alimente: cartofi, napi, porumb. Dar, între timp, gusturile fostelor sălbăticiuni s-au rafinat: „Un urs a forţat uşa Cabanei Postăvaru şi a furat o pungă de zahăr şi o cutie cu bomboane” (/stirileprotv.ro/). Însă pe la munte năravul este mult mai vechi. O spicuire din jurnalul de anchetă din localitatea Nistoreşti, jud. Vrancea (din 20-23.IX.1969): „Oamenii nu sunt pe acasă, ci la lucru, la pădure. Mulţi culeg fructe şi plante medicinale, pe care le «valorifică» la Focşani. Am aflat că, din cauză că pădurile sunt împânzite de culegători, ce îi lipsesc de resurse alimentare, urşii intră ziua în sat şi mănâncă prunele puse în putini, la dospit” (Dumistrăcel et alii, Ancheta dialectală ca formă de comunicare, Iaşi, 1997, p. 283).

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi