Managerul, hoţii şi proştii

A fost mare campion în tenis, poate rămânea cel mai mare din istoria românilor, dacă nu apărea, la umbra sa, Ilie Năstase. A fost şi olimpic la hochei pe gheaţă. Când a părăsit arenele, a devenit, rând pe rând, antrenor, manager, organizator şi bancher, toate la superlativ. În ultimii ani ai “iepocii de aur”, nu-şi mai avea locul în România lui Ceauşescu. A revenit după 1990, deversând un ocean de speranţe în sportul românesc. Deşarte. Scopul repatrierii sale parţiale era legat mai mult de filiale bancare, de asigurări şi mai puţin de sport. Totuşi, mai puţin e mai mult decât deloc. A făcut parteneriat cu Năstase la organizarea unor circuite interne, împărţindu-şi parcela: băieţii la el, fetele – bineînţeles – la Ilie. “Avantage, Nastase”, ca la Roland Garros. Apoi cei doi vechi parteneri şi-au reunit numele şi a ieşit Open-ul României ATP. Mutat anul acesta la Budapesta, nu din vina lor, deşi dacă ar fi mişcat puţin din mustaţă, marele bancher ar fi rezolvat ceva cu Arenele BRD. Exact. BRD cu Arenele, BCR cu banii, cei doi cu numele. Parteneriat public-privat, în stil românesc. În domeniul sportului, protagonistul nostru a făcut şi muncă voluntar-patriotică la preşedinţia Comitetului Olimpic Român. Şi a ales bine momentul. A spus-o după strălucita Olimpiadă de la Sydney. “De acum, dacă nu se acţionează, începe dezastrul.” Şi a avut dreptate: de la Sydney 2000 la Rio 2016, căderea a fost gravitaţională, fiindcă nu a acţionat nimeni în folosul sportului. Nici statul, nici investitorii, incluzând personajul nostru. Sau au acţionat prea puţin. Dar asta e o poveste mai lungă. Acum ne oprim la fair-play. 

Olimpiada australiană din 2000. Andreea Răducan pierde o medalie de aur la gimnastică individual-compus, din cauza unui medic inconştient care i-a prescris un medicament de pe lista neagră. Inconştient, se miră unii? Dr. Ioachim Oană era de multă vreme medicul lotului de gimnastică şi trecea drept specialist de clasă în domeniu. Păi, dacă ditamai specialistul a avut o asemenea scăpare într-un moment atât de important, înseamnă că a primit o temă? Nu e clar, cert este că nu doctorul Oană a avut de suferit în problema asta. În anul olimpic 2000 (cel mai progidios pentru România din istorie, dacă excludem “olimpiadele mutilate” din 1980 şi 1984), un val de cazuri de dopaj a cuprins sportul românesc. Preşedintele Comitetului Olimpic Român şi staff-ul său au decis ca orice sportiv depistat pozitiv să nu mai fie trimis la Jocurile Olimpice în vecii vecilor amin. O măsură dură, “mai catolică decât papa”, pentru că atât CIO, cât şi federaţiile din majoritatea sporturilor acordau o a doua şansă unui sportiv, permiţându-i să revină după o primă suspendare. COR s-a arătat tare ca piatra. Americanii au introdus “toleranţa zero”, mai târziu, după ruşinea cu Lance. Românii au fost adevăraţii precursori, datorită Marelui Şef Olimpic. Preşedintele a mângâiat-o pe Andreea pe creştet, a sărutat-o pe obraji, “sunt alături de tine, draga mea, ştiu că nu eşti vinovată, dar legea e lege şi trebuie s-o aplicăm. Altfel, n-ar fi fair-play”. “Nu-i nimic, domnule preşedinte, găsesc eu ce să fac.” Şi a găsit.

Legea e lege şi fair-play-ul trebuie să troneze. Mai ales că omul nostru mai practică un fel de sport, vânătoarea, o luptă dintre om şi animal în care fair-play-ul este (după unii!) la el acasă. Dar în anul de graţie 2016, cine a manifestat înţelegere totală faţă de sărăcuţa Maria Şarapova? Primele wild-card-uri primite de simpatica Maşa vin de la Madrid şi Stuttgart, turnee aflate în proprietatea celui care a fost, altădată, principial cu Andreea Răducan. Maria a greşit, îşi ispăşeşte pedeapsa şi merită înţelegere. Mai ales – adăugăm noi – că prezenţa blondinei aduce ceva semnificativ în conturile organizatorilor. Andreea ce-ar fi adus cu încă o medalie?

Domnul în cauză a împărţit recent lumea în hoţi şi proşti, manifestându-şi net preferinţa pentru primii. Acum 17 ani, dânsul avea alte principii. Lumea se mai schimbă. Cei care mai cred în fair-play fac parte din categoria a doua, nu-i aşa, domnule Ion Ţiriac?

PS: Opiniile extrasportive ale domnului Ţiriac nu sunt în atenţia noastră. Trebuie să precizăm, însă, că la baza lor stă tot principiul “dura lex”. Cât despre fair-play în domeniu…