Caută 
1 MIN
Eşecul Iaşului în competiţia pentru Capitală Culturală Europeană este imputabil nu doar echipei care a manageriat proiectul ci şi lipsei noastre de spirit civic, declinului elitelor, complicităţilor vinovate ori provincialismului fudul şi suficient.
Urbea noastră dragă şi uneori excesiv lăudată a ratat calificarea în competiţia pentru Capitală culturală europeană. S-au făcut deja evaluări şi s-au spus vorbe grele. Nu au lipsit inevitabilele răfuieli politice. Taberele aflate în luptă au lăsat impresia că au pândit eşecul, pentru a se răfui şi a aduce satisfacţie propriului electorat. Ceea ce s-a văzut cu asupra de măsură, dar nu a fost asumat de nimeni este chiar diagnosticul pentru maladia care a subminat şansele noastre în competiţia naţională. S-au calificat în etapa următoare trei burguri transilvane – Cluj-Napoca, Timişoara, Baia Mare şi Capitala. Pariez că se va califica unul din cele trei oraşe din Ardeal. Pentru că au lucrat profesionist, în acord cu standardele şi procedurile europene ale competiţiei. Pentru că toate trei respiră aer european. Pentru că nu şi-au fundamentat conceptul competiţional pe virtuţile trecutului, pe gloria strămoşească ori personalităţile eminente pe care le-au iscat, ci pe caracterul viu al culturii, adică implicarea comunităţii în actul cultural. Nici Timişoara şi nici Baia Mare nu au un trecut cultural comparabil cu cel al Iaşiului. Dar nu cu năframa trecutului şi-au propus să defileze comunităţile din aceste oraşe, care au avut capacitatea să identifice conceptul ce s-a dovedit câştigător. Să mă explic: o comunitate dinamică şi modernă îşi caută şi identifică exponenţii capabili să-i cuantifice interesele şi voinţa, aşa cum ştie să voteze un primar onest ori să sancţioneze un impostor. E o relaţie organică între calitatea culturii şi calitatea administraţiei dintr-o comunitate. Ar fi fost posibilă epoca lui Pericle, spre exemplu, în lipsa unei administraţii responsabile şi a unor concepte clare? Cu primari care se pricep doar la sport şi se încurcă atunci când vine vorba de cultură, care intră la puşcărie, dar i-am vota voios încă o dată, întrucât, nu-i aşa! suntem sentimentali şi lesne iertători, nu vom avea nici sport, nici cultură. Uitaţi-vă la foştii primari de la Piatra Neamţ şi Iaşi şi minunaţi-vă, stimaţi pietreni şi dragi ieşeni: de câte ori i-ati votat, deşi cel puţin unele din apucăturile lor vă erau de mult cunoscute? Nu-i aşa că, lipsiţi de spirit civic, nici nu ne mai cunoaştem interesele? Nu-i aşa că puhoiul pesedist l-ar vota pe Nechita doar din conştiinţă de partid? Vă mai amintiţi de gaşca de băbuţe şi cucoane pesediste care străjuiau casa ex-primarului, pentru a da glas iubirii nemăsurate pentru lider? Prin comparaţie, vă întreb: câţi clujeni au ieşit să îl apere, cu ani în urmă, pe primarul corupt?
Eu cred că şi moravurile politice ale unei comunităţi exprimă o stare de cultură. Cultura onoarei, a demnităţii şi a responsabilităţii. Există în Ardeal, nu de ieri, de azi un spirit comunitar care lucrează atunci când aleg un primar, dar şi când optează pentru un concept cultural competitiv. Burgurile ardelene sunt mai dinamice, mai prospere şi mai bine gestionate nu doar datorită trecutului – ca aparţinători la un spaţiu mai bine definit din perspectivă europeană – ci pentru aceia că populaţia este mai bine angrenată în viaţa cetăţii. Mândria faţă de trecutul bogat este o componentă ce nu poate fi neglijată, dacă este corectă, fără nostalgie, adică pragmatică. Ceea ce nu este cazul nostru, al ieşenilor, care de la Unirea Principatelor încoace tot jelim gloria apusă şi cerem ceva în compensaţie pentru “sacrificiile” făcute. Ştiu un aşa zis sacrificiu de care ar merita să ne lecuim: acela că la 1859, deci în contextul “secolului naţiunilor”, alternativa la unirea cu Ţara Românească era capacitarea noastră de către propaganda ţaristă şi netezirea drumului pentru includerea în gubernia Basarabiei. Treptat, această stare de spirit autoindusă ne-a făcut nu doar nostalgici, dar şi paseişti. La fiecare 24 Ianuarie, un cor de bocitoare compus din unii colegi de breaslă, din politicieni ori simpli cetăţeni nu contenesc să acuze trufaşa Capitală pentru memoria ei scurtă. Nu ne întrebăm cât de eficienţi suntem în acţiunea pentru valorificarea calităţilor proprii şi semnalizarea riscurilor marginalizării. Pe fond, ne complacem în provincialism. Prea des cultivăm frustrări, dar nu identificăm soluţii. Iubim peste măsură să ne mândrim cu trecutul, dar lăsăm monumentele să se prăbuşească. Dovadă că nu am găsit aproape nicio rezolvare locală pentru monumentele în ruină de la Iaşi. Ne-am obişnuit prea mult să stăm cu mâna întinsă la Guvern. Or, dintr-o asemenea stare de spirit nu se iscă nici spirit competitiv, nici proiecte ci doar frustrări şi prejudecăţi. Nu vânzând oasele strămoşilor mărturisim patriotismul local, ci lovind cu trecutul în prezent, aşa cum a făcut marea generaţie ispiratoare a modernizării, care, deloc întâmplător s-a născut la Iaşi … dar a migrat la Bucureşti.
În anii ce vor urma, multe alte oraşe româneşti, infinit mai modest echipate la capitolul tradiţie culturală ne vor depăşi, la fel ca astăzi Baia Mare, dacă nu vom schimba paradigma reprezentării trecutului, în acord cu provocările prezentului. Nu ne-a învins Baia Mare, Cluj-Napoca ori Timişoara în recenta competiţie de proiecte. Ne-am învins noi inşine, prin provincialism, prin paseism şi prin cultura frustrării. Avem tradiţii atât de bogate! Puţine oraşe din ţară se pot lăuda cu un patrimoniu cultural atât de consistent. Dar trecutul nu lucrează dacă e ţinut la naftalină şi nu ne motivează să-l depăşim. Am inventat Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE), care la a doua ediţie a devenit prăfuit şi provincial. A pus în operă un grup de intelectuali Festivalul Internaţional de Literatură şi Traduceri (FILIT), care deja la a doua ediţie a devenit o prestigioasă manifestare europeană, pentru ca la cea de a treia să fie subminat de politicianismul local, marca PSD. A reacţionat urbea noastră la această făcătură politică? Aş!
Fac apel la memoria culturală a ieşenilor: câte proiecte şi câte intenţii nobile nu au căzut secerate, din invidie, din indiferenţă ori lipsă de viziune? Eşecul Iaşiului în competiţia pentru Capitală Culturală Europeană este imputabil nu doar echipei care a manageriat proiectul ci şi lipsei noastre de spirit civic, declinului elitelor, complicităţilor vinovate ori provincialismului fudul şi suficient.
Mihai Dorin este istoric şi publicist
