PĂTRĂŢELUL ROŞU CU TRICOLOR

Mici povestiri de ziua Micii Uniri

marți, 27 ianuarie 2015, 04:00
4 MIN
 Mici povestiri de ziua Micii Uniri

* A trecut şi sărbătoarea Micii Uniri, a fost frumos, o Unire cu de toate, ca şaorma, cu cânt şi joc din plai de dor, au fost interpreţi îndrăgiţi, politicieni îndrăciţi, care au jucat, şi a fost consumaţie în contul autorităţilor locale; astăzi, marţi fiind, mai sunt puţini cei care continuă să-şi dea aere faţă de cunoscuţi, cum că au mâncat fasole la cazan sâmbătă…

Au fost hore ale Unirii nu numai la Iaşi sau la Focşani, ci prin toate colţurile ţării, peste tot, oriunde românii au simţit româneşte şi au vrut să fie uniţi cu compatrioţii sau chiar consătenii lor. Chiar şi glia străbună a fost alături de poporul nostru greu încercat, dând tuturor un mic semn de peste 4 grade, cum că şi pe ea a mişcat-o importanţa evenimentului, mai ales în zona Vrancei, prin care trece Milcovul, simbol al vremelnicei separări între moldoveni şi munteni. Sperăm să nu avem, pe 1 Decembrie, un semn asemănător, care să se simtă nu doar prin Moldova şi Muntenia, ci şi în Ardeal, până prin Satu Mare. Despre cum au jucat şi au petrecut de Ziua Unirii unii români, în cele ce urmează:

* Compatrioţii noştri din comuna Consumatori s-au prins în horă – o horă mare, cu diametrul D egal 54 de metri. La un semn al primarului, toţi cei care se ţineau de mâini au început să se învârtă pe muzica nepieritoarei Hore a Unirii, mai întâi în sensul acelor de ceas. Trebuie de menţionat aici că semnalul a venit cu oarecare întârziere, de-abia după ce s-a găsit un ceas cu ace în stare de funcţionare, ca să stabilească sensul, localnicii aflând cât e ora de pe telefon ori de pe tablete. S-au învârtit ei ce s-au învârtit în sensul acelor de ceas, cum am spus, până când au ameţit cu toţii şi li s-a făcut rău, motiv pentru care au început să se învârtă din nou în horă, dar în sens trigonometric, să le treacă. S-au tot învârtit aşa până când au ameţit din nou, motiv pentru care au reluat hora în sensul acelor de ceas, să-şi revină. Au ameţit încă o dată, aşadar încă o dată au pornit în sens trigonometric şi (aţi ghicit!) iar au ameţit. La această oră ei încă se învârt, fiecare în sensul lui.

* Românii care simt româneşte din localitatea Bugetari n-au ameţit în horă, fiindcă de la prima oră au intrat în diverse localuri, unde s-au unit câte patru-cinci la câte o masă (unii au unit şi două-trei mese, să încapă mai mulţi), unde au consumat în cinstea marelui eveniment băutura spirtoasă Unirea (aia, din reclamele cu Dorel). După cum am mai spus, ei n-au ameţit în horă, fiindcă s-au ameţit cu mult înainte de horă, iar când au aflat de la televizorul din bufet că a fost cutremur, au realizat că oricând se poate întâmpla ceva neprevăzut, aşadar e mai indicat să profite cât se poate, deci au cerut încă un rând.

* Membrii echipajului unui elicopter care survola o zonă din Moldova au observat de sus, pe sol, mai multe cercuri suspecte, în nişte locuri în care n-avea ce căuta nici un fel de cerc (lanuri de rapiţă, mai exact). Aflaţi sub influenţa unor filme SF vizionate recent, ei au anunţat autorităţile că, în zona respectivă, cu puţină vreme în urmă, au aterizat nave de provenienţă extraterestră. Apelul a fost trimis mai departe, mai sus, până ce la faţa locului au ajuns şi specialiştii din cadrul NASA, îmbrăcaţi în combinezoane de protecţie ca nişte costume spaţiale. Câţiva dintre localnicii care i-au văzut s-au speriat, crezând că au venit marţienii, deci au fugit; ceilalţi au crezut că respectivii ciudaţi au venit să le ia păsările din ogradă şi să le arunce în foc, pe motiv de gripă aviară, deci şi-au apărat avutul cu toporul. Până la urmă s-a descoperit că acele cercuri suspecte au fost făcute cu pantofii în glod de cei care s-au prins în hore, de Ziua Unirii.

 

Comentarii