marti, 19.03.2024
Ministrul polonez al Apărării a primit un batalion multinaţional NATO în Polonia, alcătuit din trupe din Statele Unite, Marea Britanie şi România şi a apreciat că această mobilizare consolidează securitatea regiunii est-europene în faţa ”ameninţării din Est”, relatează The Associated Press. Antoni Macierewicz a primit batalionul condus de Statele Unite printr-o ceremonie, marţi, în localitatea Piotrkow Trybunalski, în centrul ţării.
Această desfăşurare îndeplineşte angajamentul NATO de a consolida securitatea pe flancul de est al Alianţei Nord-Atlantice, în contectul unor temeri, în regiune, după anexarea de către Moscova a anexării Peninsulei ucrainene Crimeea în 2014 şi a susţinerii insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei. NATO s-a angajat să mobilizeze patru batalioane de câte aproximativ 1.000 de militari în Polonia, Letonia, Lituania şi Estonia, fiecare batalion condus de câte un stat membru al Alianţei. Această mobiolizare are loc după ce Washingtonul a mobilizat, la începutul anului, separat, o brigadă de blindate şi 3.500 de oameni.
Preşedintele român Klaus Iohannis a declarat, în urmă cu săptămână, la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare, a Ţării că, după consultarea CSAT, a aprobat participarea României la Grupul de luptă pentru asigurarea prezenţei înaintate consolidate a NATO din Polonia, începând cu anul 2017, rolul acestui grup fiind de a contribui la asigurarea securităţii, complementar forţelor naţionale de apărare, în situaţii de criză sau de conflict. ”Astfel, începând cu anul 2017, ţara noastră va fi prezentă cu o subunitate la nivel de companie, cu un efectiv total de 120 de militari, cu capabilităţile aferente, aşa cum, de altfel, ne-am angajat la Summit-ul NATO de la Varşovia din 2016”, declara Iohannis. Şeful statului a precizat că acest grup de luptă are rolul de a contribui la asigurarea securităţii, complementar forţelor naţionale de apărare, în situaţii de criză sau de conflict.
Cuvinte cheie: + batalion Nato, militari, romani
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Din ce cauză a murit Konstantin Koltsov, iubitul Arinei Sabalenka
Macron anunţă la Marsilia lansarea unei "operaţiuni fără precedent" împotriva traficului de droguri
Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, propuşi coordonatori politici ai campaniei PSD-PNL pe Capitală
Energia solară și cea eoliană nu sunt gratis. Un expert explică de ce
”Dacă vrem pace, trebuie să ne pregătim de război”, pledează Charles Michel într-un editorial
Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, adus în România din Germania
Riscul unui război nuclear se află la ”cel mai înalt nivel” de zeci de ani, avertizează Guterres
O companie cu afaceri de 155 milioane euro în 2023 vrea să deschidă un magazin la Iași
Un nou hotel, de 4 stele, va fi construit la Iași, în Păcurari. Încep lucrările anul acesta?
Ministrul Mediului: În România, la fabrica Ford, se va produce curând primul autoturism electric
Cârnaţii din topor vor fi protejaţi în UE. Urmează ”Carnea afumată la garniţă din Vâlcea”
Trump incapabil să garanteze plata celor 454 de milioane de dolari pentru fraudă (avocaţi)
Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia vor da filmări intime"
Produse din hârtie: Esențiale în igiena și confortul zilnic (P)
Numărul trei din Hamas a fost ucis de o operaţiune israeliană, afirmă SUA
Idei de cadouri pentru cei dragi - Cum să îi surprinzi plăcut! (P)
Revine zăpada la Iaşi? Lapoviță sau ninsoare în mare parte din țară, până joi seară
Fosta actriţă porno Stormy Daniels îşi prezintă versiunea privind relaţia cu Trump
Medic: Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii
Prognoza meteo: Ne aşteaptă un început de aprilie mai călduros decât normalul termic
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |