Mircea Croitoru, locul IX în lume

miercuri, 06 septembrie 2017, 01:43
2 MIN
 Mircea Croitoru, locul IX în lume

 Judoka ieşean a câştigat două meciuri la Mondiale în 68 de secunde

 
 
 
Recent, capitala Ungariei, Budapesta, a găzduit întrecerile Campionatului Mondial de judo. La prima ediţie a Mondialelor dintr-un nou ciclu olimpic, Tokyo 2020, printre sportivii care au reprezentat România s-a numărat şi Mircea Croitoru, de la CS Politehnica Iaşi. Acesta a concurat la categoria ^100 de kilograme, alături de alţi 41 de sportivi, clasându-se în final pe poziţia a IX-a. Croitoru a câştigat prin ippon primele două meciuri, trecând în doar 19 secunde de Kevin Keuvelaar (Africa de Sud) şi în 49 de secunde de Liu Jian (China) şi a fost învins în “optimi” de Bor Barna, un sportiv maghiar rutinat, fost campion european şi multiplu medaliat la Mondiale, care se situează pe locul IV în topul mondial actual.
“Ţinând cont de tinereţea lui Mircea Croitoru, care este la primul an de seniorat, având 21 de ani, de gradul de dificultate al competiţiei şi de calitatea adversarilor întâlniţi, pot spune că sportivul nostru a avut o comportare remaracabilă. Mircea a obţinut cel mai bun loc din delegaţia tricoloră, confirmând faptul că este unul din judoka de mare perspectivă ai ţării” a concluzionat antrenorul lui Croitoru, Costel Năftică. Tehnicianul, care a prezentat şi celelalte informaţii, a mai precizat că supergreul de la Poli, care a fost transferat în urmă cu doi ani de la Bacău, a primit 320 de puncte pentru clasarea de la Mondiale, urcând pe locul 61 în clasamentul mondial al categoriei sale. 

    

Comentarii