Moldova de legendă (I)

Aş începe enumerarea acestora cu repartiţia teritorială a deceselor datorate epidemiei de rujeolă, o problemă ceva mai veche, dar care s-a acutizat în spaţiul virtual în ultima zi din luna mai şi prima zi din iunie, odată cu apariţia datele oficiale publicate de CNSCBT, pe site-ul http://www.cnscbt.ro, care nu au vrut sub nicio formă să se plieze pe "realitatea" descrisă de media româneasca de la centru, conform căreia judeţul Vaslui ar fi fost un focar principal al acestei epidemii. Pentru o mai bună informare, iată şi un fragment dat publicităţii de către CNSCBT la finalul lunii mai: în cadrul actualei epidemii de rujeolă din România au fost raportate 29 de decese datorate rujeolei, astfel: 8 în jud. Timiş, 5 în jud. Arad, 6 în jud. Dolj, 3 în jud. Caraş Severin, 1 în jud. Bihor, 1 în jud. Călăraşi, 1 în jud. Satu Mare, 1 in jud. Vaslui, 1 in jud. Galaţi, 1 in jud. Mureş şi 1 în Bucureşti.

Nici măcar o acţiune pozitivă, aşa cum a fost intervenţia temerarului ieşean în timpul atentatului de la Londra, nu a scăpat nepedepsită, nici măcar de media tradiţională, care se presupune că şi-a însuşit mecanismele corectitudinii politice. Ce să mai zicem de postacii din josul articolelor, care au găsit un nou prilej de injurii adresate moldoveanului. Ca să fim oneşti, majoritatea postărilor au fost laudative, dar până şi în cazul acestora s-a găsit câte un "educat" care să comenteze într-o astfel de manieră: "acel moldovean needucat a dat dovadă de mai multă umanitate decât toţi comentatorii fuduli şi suficienţi…"

Pe 2 iunie a fost "rostogolită" pe Facebook o hartă a sistemului de autostrăzi din ţara noastră (publicată, se pare, în februarie anul curent), în care legenda, inutil supradimensionată, acoperea întreaga Moldovă din interiorul României. De aici şi titlul, care mi-a fost sugerat de către un prieten liberal. Şi tot în aceeaşi zi a apărut un editorial în Ziarul de Iaşi semnat de Mihai Chiper şi intitulat Moldova vrea prioritate. Text bine scris şi bine documentat de unde aflăm că mai vechile proiecte de infrastructură din Moldova s-au realizat doar "prin presiune, scandal, opoziţie tăioasă, afirmarea fără menajamente a interesului regional. Prin constituirea unei ligi transpartinice (Comitetul pentru apărarea intereselor economice şi politice ale Moldovei – 1891) la Iaşi, Botoşani şi Galaţi, depăşirea stadiului interpelărilor parlamentare formale, impunerea unei agende clare de revendicări. Peste toate, a funcţionat o alianţă politică, care astăzi pare de domeniul incredibilului".

Situaţia Moldovei actuale e radical diferită – Iaşul nu mai e oraşul cel mai bogat al ţării, Galaţiul a devenit un oraş specializat, parte a unui interstiţiu teritorial, ce nu-i avantajează dezvoltarea, iar Botoşanii nu mai e un oraş mare. Peste toate tronează precaritatea teritorialităţii moldoveneşti – frustrările apartenenţei la periferia cea mai neagră a României reprezintă singura constantă (mai degrabă) topografică a locurilor ce compun Moldova de astăzi.

Dacă nu aş fi citit comentariile din subsolul articolelor, ar fi fost departe de mine ideea de a aborda (din nou!) subiectul teritorialităţii moldovene, şi mai ales al antipatiilor ce le generează în exterior – centrate pe stereotipuri şi conservate, cel mai adesea, pe construcţiile media ale structurilor de presă centrale. Pe lângă comentariile previzibile, multe dintre acestea, critici dure la adresa Bucureştiului, bine argumentate, dar marcate de frustrările teritoriale la care am fost supuşi noi moldovenii în istoria modernă şi contemporană sau cele marcate de verva românismului centralizator, s-au strecurat şi postări scurte şi aberante legate de "soluţii" geopolitice radicale, ce nu ne-ar avantaja deloc (secesiune, stat moldovenesc). Pentru că nu doresc să pun paie pe foc, am să mă opresc aici cu dezvăluirile legate de comentarii, mai ales că unele dintre acestea sunt la îndemâna tuturor.

Nu e niciun secret că sunt regionalist şi vreau ca discursul regionalist al moldovenilor din partea apuseană să se articuleze şi să capete consistenţă, pentru că doar aşa vom fi capabili să ne susţinem interesele regiunii noastre într-o construcţie naţională mai etică şi mai echitabilă din punctul de vedere al arhitecturii sale teritoriale şi al politicilor regionale. Şi pentru că avem ghinionul existenţei unei a doua Moldove, mult mai teritorializată (şi la un nivel pe care mulţi dintre basarabeni şi-l doresc naţional), va trebui să facem un efort suplimentar, faţă de regionaliştii ardeleni sau bânăţeni, ce au ajuns deja la o oarecare maturitate a discursului, pentru că e nevoie de inteligenţă, de echilibru şi de moderaţie în discursurile regionaliste ale unor teritorii ce au împărtăşit cândva un destin comun, dar care se află în prezent sub controlul unor centre de decizie, ce au interese divergente.

Am amânat nepermis de mult recompunerea teritorială funcţională şi identitară a Moldovei din interiorul României şi am ajuns să avem acum o structură regională la fel de dezarticulată ca în anii ’90. Am aşteptat suficient unirea cu fragmentul estic şi înstrăinat al Moldovei, ideal ce pare mai îndepărtat decât oricând, pentru a mai promova un discurs pro-unionist simplificat, în care să trecem cu vederea metehnele unei Românii, care în realitate nu e deloc etică şi echitabilă în politicile regionale cu unele dintre teritoriile sale componente. (Va urma)

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi