Multe şi mărunte: A început Handbal Fest. Cristina Vărzaru, sarbatorita!

vineri, 18 august 2017, 01:43
5 MIN
 Multe şi mărunte: A început Handbal Fest. Cristina Vărzaru, sarbatorita!
 
 
Campioana en-titre a României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a remizat, joi, cu formaţia rusă Rostov-Don, scor 25-25 (12-15), în meciul de prezentare al echipei pentru noul sezon, în cadrul evenimentului Handball Fest. Cu echipa schimbată în mare parte faţă de sezonul trecut, având-o pe Cristina Neagu în topul transferurilor, dar şi pe daneza Helle Thomsen, noul antrenor, CSM Bucureşti s-a prezentat, joi seară, în faţa celor peste 3.000 de fani într-un meci de gală, alături de Rostov-Don. Înaintea partidei de joi a avut loc premierea extremei Cristina Vărzaru, care şi-a încheiat cariera de jucătoare, urmând a activa în cadrul clubului CSM Bucureşti. Ea a deschis meciul cu prima pasă.
 
 
Lucescu, la antrenamentul Galatei
Tehnicianul Mircea Lucescu, noul selecţioner al Turciei, a fost prezent, miercuri seară, la antrenamentul fostei sale echipe, Galatasaray, a anunţat clubul din Istanbul, pe site-ul oficial. Lucescu a asistat la şedinţa de pregătire de la baza de pregătire din cartierul Florya alături de unul dintre secunzii săi, Tayfur Havutcu, şi a discutat cu antrenorul Igor Tudor, dar şi cu unii jucători. Galatasaray întâlneşte sâmbătă, în deplasare pe Osmanlispor, în etapa a doua a campionatului Turciei. Mircea Lucescu a preluat conducerea tehnică a naţionalei Turciei la începutul acestei luni. înainte de a semna cu federaţia turcă, Lucescu a primit o ofertă de la Galatasaray pentru a deveni directorul tehnic al acestei grupări, propunere pe care a refuzat-o. Tehnicianul a antrenat echipa Galatasaray în perioada 2000-2002.
 
Rusescu, liber de contract
Gruparea Osmanlispor a reziliat contractele avute cu patru jucători, printre care se numără şi foştii stelişti Raul Rusescu şi Lukasz Szukala, informează presa turcă.  Atacantul român (29 de ani) şi fundaşul polonez (33 de ani) erau la această echipă din vara anului 2015. Pe lângă cei doi, Osmanlispor i-a dat afară pe brazilianul Luiz Carlos şi pe Cheick Diabaté din Mali, a anunţat agenţia Anadolu.
 
Începe Universiada din Taiwan
Cea de-a 29-a ediţie a Universiadei de vară va debuta sâmbătă, la Taipei (Taiwan), întrecerile fiind programate până în 30 august. Delegaţia României include 91 de sportivi, care vor concura în 11 discipline, iar portdrapelul tricolorilor va fi gimnasta Larisa Iordache. Participarea la Universiadă este permisă sportivilor studenţi, care nu depăşesc vârsta de 28 de ani, cu excepţia baschetului, unde pot concura sportivi în vârstă de maximum 25 de ani. Sportivii români vor concura la atletism, haltere, tenis de masă, volei masculin, înot, sărituri în apă, baschet masculin, polo masculin, gimnastică artistică, scrimă şi judo. La ediţia din 2015, de la Gwanju (Coreea de Sud), România a obţinut 7 medalii (una de aur, trei de argint, trei de bronz), ocupând locul 29 în clasamentul pe naţiuni.
 
Capii de serie pentru grupe
Echipele Real Madrid, Bayern München, Juventus Torino, Benfica Lisabona, Chelsea, Şahtar Doneţk, AS Monaco şi Spartak Moscova vor fi în prima urnă la tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor, care va avea loc la 24 august, de la ora 19.00, la Forum Grimaldi din Monaco, În acest moment sunt cunsocute 22 dintre cele 32 de echipe care vor evolua în grupele Ligii Campionilor, ediţia 2017/2018. încă zece echipe se vor califica în această fază după disputarea partidelor din play-off-ul preliminariilor LC. Vicecampioana României, FCSB, are şase de a ajunge în grupe după ce a remizat în tur cu Sporting, la Lisabona, scor 0-0. Returul va avea loc la 23 august, pe Arena Naţională. Probabil, FCSB va fi în ultima urnă valorică, dacă se va califica.
 
Trag de Coutinho şi Dembélé
Directorul sportiv Pep Seguro este primul oficial al FC Barcelona care recunoaşte negocierile avansate pentru transferul jucătorilor Philippe Coutinho de la Liverpool şi Ousmane Dembélé de la Bosussia Dortmund. "Trebue să ajutăm echipa cu întăriri. Discutăm condiţiile pentru Coutinho şi Dembélé. Ei sunt aproape. Sperăm că vor fi jucătorii Barcelonei în viitorul sezon", a declarat Seguro, după ce FC Barcelona a pierdut şi returul cu rivala Real Madrid din Supercupa Spaniei. Barcelona l-a pierdut pe Neymar, care a plecat a PSG pentru suma record de 222 de milioane de euro, şi caută cu disperare înlocuitori pentru a suplini absenţa atacantului brazilian.
 
Revine Mario Götze în iarbă
Fotbalistul echipei Borussia Dortmund, Mario Götze, va juca pentru prima dată un meci oficial, sâmbătă, în Bundesliga, la şapte luni după ce a suferit o tulburare metabolică, informează L’Equipe. Götze a revenit luna trecută la antrenamentele Borussiei Dortmund. Jucătorul a fost diagnosticat în februarie cu tulburare metabolică şi retras atunci imediat de la antrenamentele cu echipa. Internaţionalul german a semnat un contract pe patru sezoane cu Borussia Dortmund în vara anului 2016. Borussia Dortmund întâlneşte, sâmbătă, în prima etapă din Bundesliga, echipa Wolfsburg.
 
Kasparov s-a întors la şah
Legenda rusă a şahului, Garry Kasparov, a obţinut, ieri,prima sa victorie de la revenirea sa în competiţie, la Saint Louis, în Statele Unite, după o retragere din activitatea sportivă care a durat 12 ani. Fostul campion mondial (1985-2000), care a dominat disciplina minţii timp două decenii, a renunţat timp de o săptămână la activităţile sale de opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a se confrunta cu noua generaţie de maeştri la şah, în cadrul unui turneu oficial "Rapid and Blitz".  Rusul în vârstă de 54 de ani l-a învins miercuri pe vietnamezul Le Quang Liem, în vârstă de 28 de ani, de altfel singura sa victorie după nouă partide. În celelalte partide cu tinerii jucători, între care patru din top 10 mondial, Garry Kasparov a suferit două înfrângeri, cu cehul David Navara şi apoi cu americanul Fabiano Caruana.  În urma rezultatelor înregistrate, omul care a jucat împotriva calculatorului Deep Blue în 1997 ocupă ultimul loc în clasamentul turneului "Rapid and Blitz".
 
 

    

Comentarii