Nadal s-a reobişnuit cu hardul

sâmbătă, 10 octombrie 2015, 01:43
2 MIN
 Nadal s-a reobişnuit cu hardul

 Rafa s-a calificat în semifinalele turneului de la Beijing

 
* Rafael Nadal s-a calificat în semifinalele turneului ATP de la Beijing, dotat cu premii în valoare totală 2.700.510 dolari, în urma victoriei în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-3, înregistrate ieri în faţa americanului Jack Stock. Nadal, care nu a mai atins penultimul act al unei competiţii pe suprafaţă dură de peste an, se va lupta pentru un loc în finală cu italianul Fabio Fognini  care a trecut cu 6-1, 2-6, 6-2 de uruguayanul Pablo Cuevas. Openul Chinei de la Beijing a fost câştigat de cinci ori în ultimii şase ani de sârbul Novak Djokovic, numărul unui mondial. El a reuşit şi la această ediţie să treacă în semifinale, după o victorie severă (6-2, 6-2 în 53 de minute asupra americanului John Isner. Adversarul lui “Nole” în semifinală va fi spaniolul David Ferrer, 6-3, 6-1 cu Lu Yen Hsun (Taiwan).
* La Tokyo, tenismanul japonez Kei Nishikori, al doilea favorit, şi-a luat revanşa în faţa croatului Marian Cilic, după finala pierdută anul trecut la Openul Statelor Unite, învingându-l în trei seturi, 3-6, 7-5, 6-3 în sferturile de finală ale competiţiei din capitala Japoniei. Câştigător al turneului de la Tokyo în 2012 şi 2014, Nishikori a avut nevoie de 2 ore şi 11 minute pentru a trece de jucătorul croat, urmând să-l aibă ca adversar în penultimul act pe francezul Benoît Paire, care a dispus cu 3-6, 6-4, 6-1 de australianul Nick Kyrgios. Principalul favorit, elveţianul Stanislas Wawrinka, a acces la rândul său în semifinale, numărul 4 mondial impunându-se după numai 59 de minute în faţa americanului Austin Krajicek, venit din calificări, de care a trecut în două seturi, 6-3, 6-4. În schimb, francezul Gilles Simon, numărul 3 pe lista capilor de serie, părăseşte turneul nipon după sferturile de finală, fiind învins cu 3-6, 4-6  de luxemburghezul Gilles Muller (43 ATP).
* Spaniola Garbiñe Muguruza, poloneza Agnieszka Radwanska, sârboaica Ana Ivanovic şi elveţianca Timea Bacsinszky s-au calificat ieri în semifinalele Openului de tenis al Chinei de la Beijing. Rezultate din sferturi: Garbiñe Muguruza – Bethanie Sands (SUA) 6-1, 7-5; Agnieszka Radwanska – Angelique Kerber (Germania) 6-3, 7-5; Ana Ivanovic – Anastasia Pavliucenkova (Rusia_ 6-3, 7-5; Timea Bacsinszky – Sara Errani (Italia) 0-6, 6-3, 7-5. Astăzi în semifinale, în semifinale, Garbiñe Muguruza o va întâlni pe Agnieszka Radwanska, iar Ana Ivanovic va juca împotriva Timeei Bacsinszky.
 
 
 
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii