Opoziţia de la Chişinău, precum o muscă între două geamuri

La 7 ani de la Revoluţia din primăvara lui 2009 de la Chişinău, sistemul organizat de către comunistul Voronin a ajuns, prin „pro-europenii” lui Plahotniuc, la deplina maturitate. La viteza cu care lucrurile degenerează din punct de vedere democratic peste Prut se poate zice că scurta europenizare a Republicii Moldova din perioada 2009-2013 a fost mai degrabă un derapaj decât o direcţie firească de dezvoltare. Sistemul autoritar revine din nou la putere, parcă şi mai consolidat decât în vremurile când comuniştii făceau ce îi tăia capul la Chişinău.

Oamenii care în 2009, fiind în echipa comunistului Voronin, au participat la reprimarea tinerilor ce îşi cereau drepturile nu numai că astăzi nu sunt cercetaţi pentru ceea ce au făcut, ba chiar sunt avansaţi în funcţii cheie oferite cu generozitate de către actualul Sistem al oligarhului Plahotniuc. Sunt curios dacă premierul Filip, în întâlnirile pe care le-a avut în România pentru a-şi expune buna credinţă în ceea ce priveşte reformele pro-europene, a apucat să le transmită oficialilor români de exemplu că Alexandru Jizdan, fostul şef al Serviciilor Operative ale Ministerului Afacerilor Interne al lui Voronin este actualul Ministru de Interne în guvernul „pro-european” făcut din plastilina lui Plahotniuc. Sau că Alexandru Pânzari, fostul adjunct al lui Jizdan de pe vremea lui Voronin, este acum şeful Inspectoratului General al Poliţiei – o structură nou-creată în 2013 în contextual depolitizării Ministerului Afacerilor Interne. (Frumos model de „depolitizare”, nu-i aşa?). Ori că Valentin Zubic, fostul viceministru de interne al lui Voronin (cercetat penal pentru reprimarea revoltelor din 7 aprilie 2009) este acum, conform presei de la Chişinău, administrator al principalei firme a oligarhului Plahotniuc.

Tot de curiozitate aş mai întreba dacă premierul lui Plahotniuc a apucat să îi transmită domnului Cioloş, înainte sau după ce i-a cerut banii cuveniţi ca „ajutor frăţesc”, că „restabilirea relaţiilor cu Moscova rămâne o prioritate a actualului Guvern”, mai ales că „noi ne-am purtat destoinic cu Rusia şi sper că ne vor răspunde la fel”, după cum declara cu năduf domnul Calmâc, Ministrul moldovean al Economiei. (Poate nu ar fi rău să ştiţi şi că domnul Galbur, actualul Ministru de Externe al guvernului „pro-european” al lui Plahotniuc, este proaspăt revenit din funcţia de ambasador în Moscova).

Faţă de comuniştii anilor 2009, lupii tineri care au ajuns acum la butoane sunt mult mai cinici şi mai calculaţi, apelând la metode pe care nici Voronin probabil nu ar fi îndrăznit să le aplice. Chiar şi după ce şi-a subordonat aproape toată presa, Guvernul lui Plahotniuc mai este deranjat încă de dezvăluirile de coruţie apărute pe internet? Nicio problemă, se votează un proiect de lege care, sub masca protecţiei societăţii, dă dreptul la interceptarea tuturor comunicaţiilor, telefonice sau electronice, ale oricărei persoane din Republica Moldova. Eşti oligarh şi eşti agasat de presa de investigaţii care filmează cu ajutorul dronelor domeniile enorme deţinute de actualii lideri de la Chişinău? Nimic mai simplu. SIS-ul (SRI-ul de la Chişinău) şi Autoritatea Aeronautică Civilă pregătesc un proiect de lege care să interzică utilizarea dronelor, prevenind „riscul de imixtiune în viaţa privată”. Te-a criticat Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, pentru derapajele anti-democratice pe care le tot faci de la o vreme încoace? Armata de tonomate abia aşteaptă comanda de atac. Data viitoare oricine va vrea să mai critice, să se gândească de două ori la cum îi poate fi terfelită imaginea.

Şi exemplele pot continua la nesfârşit.

Între timp opoziţia de la Chişinău trăieşte drama muştei care se zbate între două geamuri, neştiind dacă este înăuntru sau în afară. În lipsa unui plan coerent de acţiune în faţa unui sistem pragmatic şi maladiv, unii au descoperit brusc ideea Unirii cu România, un medicament miraculos care ar rezolva de la sine toate problemele de sistem. Alţii, mai puţin unionişti, au rămas fideli ideii că doar un protest violent va putea da jos sistemul lui Plahotniuc, asta fără a se gândi foarte clar ce legitimitate ar avea acţiunile lor. Mai mult, alipirea lui Renato Usatii de aceste proteste violente ale unei părţi a opoziţiei mă duce cu gândul la faptul că nimeni dintre „luminaţii” protestatari nu a auzit măcar o dată despre povestea Calului Troian.

Ultima jucărie a dezorientaţilor lideri ai opoziţiei de la Chişinău este candidatura la Preşedinţia Moldovei, alegerile urmând a se petrece pe 30 octombrie în acest an. Exact ca în bancul cu Oltcitul proiectat special pentru olteni, o maşină cu patru locuri în faţă pentru că nimeni nu voia să stea şi în spate, cam aşa stă situaţia şi cu romanticii opozanţi ai cinicei guvernări a lui Plahotniuc: fiecare vrea să fie Preşedinte, nici vorbă de alianţe sau efort comun. Cu o fragmentare în zeci de bucăţi a electoratului pro-european, drumul pro-moscovitului Dodon spre funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova e mai lin decât torsul pisicii într-o dimineaţă ploioasă, iar restabilirea „bunelor relaţii” cu Putin, aşa cum îşi doresc şi oamenii lui Plahotniuc, va deveni o formalitate. Cam costisitoare pentru România, ce-i drept, dar asta este deja altă poveste. (Între timp, până la întoarcerea definitivă cu faţa spre Moscova, precum o floare-a-soarelui, guvernul „pro-european” năşit de Plahotniuc speră ca România să mai facă nişte investiţii „frăţeşti”.)

La 7 ani de la Revoluţia din 1989, în mandatul Preşedintelui Constantinescu, România deja îşi făcea bagajele pentru Uniunea Europeană şi NATO, consfinţind ceea ce românii deciseseră să facă pentru destinul lor. În Republica Moldova, ca de obicei, situaţia este puţin diferită. Acum 7 ani la Chişinău oamenii vorbeau despre Voronin în şoaptă, de teamă, dar cu speranţa că ceva bun va urma să se întâmple. Astăzi, la 7 ani de la „democratizarea” Republicii Moldova, din ce în ce mai mulţi moldoveni îşi lichidează afacerile de la Chişinău şi vin la Iaşi pentru a-şi depune banii în bănci ca să înceapă o altă viaţă, vorbind în şoaptă, cu teamă, chiar şi la 150 de kilometri şi un hotar european distanţă de Chişinău, despre ce sistem şi-a construit oligarhul Plahotniuc, cu resemnarea că nimic bun nu mai are ce să se întâmple în ţara lor. Dar şi despre asta sunt sigur că şi-a găsit timp domnul Filip, premierul lui Plahotniuc, să discute cu domnii Cioloş şi Iohannis atunci când solicita „ajutor frăţesc”. 

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova