Oprea suflă în trombon

marți, 16 iunie 2015, 01:50
4 MIN
 Oprea suflă în trombon

Lingura şi strachina, mămăliga-i gata să explodeze?

Generalul Gabriel Oprea a avertizat că dacă Ponta şi PSD vor încerca să schimbe pe furiş Codul Penal, în favoarea corupţilor, atunci UNPR va ieşi imediat de la guvernare. Când nu se sacrifică pentru onoare, uneperiştii luptă eroic pentru interesul naţional!

Mesajul lui Oprea vine la doar câteva zile după ce Cabinetul Ponta a trecut cu brio de o moţíune de cenzură iniţiată de PNL. Deşi atacul liberalilor a fost conjugat cu acuzaţiile de corupţie ale DNA la adresa premierului Ponta, UNPR s-a abţinut de la vot. E drept că ar fi fost destul de bizar ca uneperiştii să voteze împotriva unui guvern din care fac parte şi miniştrii lor, dar se pare că în acest caz nu a fost vorba de interesul national. Nu încă. Abia în momentul în care Ponta, PSD şi camarila lui Dan Voiculescu vor încerca să gâtuie justiţia, pentru a-i salva pe corupţi, UNPR şi Oprea vor reacţiona. Iar momentul acela se apropie. Totul se poate negocia, în afară de statul de drept!

Dacă generalul Oprea e sincer, înseamnă că a primit informaţii recente de pe câmpurile de luptă. Iar, în ţară, zice-se, PSD se retrage în degringoladă. Marile scandaluri în care sunt implicaţi baroni cunoscuţi ai "partidoiului” au aratăt că pesediştii au furat cât au putut şi în vremurile de tristă amintire ale "băsismului”. Până la urmă, în pofida eforturilor de mărire ale defunctului PDL, doar PSD rămâne "partidul corupţilor”. Pesediştii au incredibilul talent de a se îmbogăţi, derulând uriaşe afaceri veroase cu statul, indiferent dacă sunt la putere ori în opoziţie. Iar lumea s-a cam săturat de şmenurile politicienilor care se dau de stânga pentru a fura cu dreapta. Încăpăţânarea cu care Ponta amână atât alegerile parţiale din ţară, cât şi proiectul de lege privind modul în care va vota diaspora sunt cele mai clare semnale că Ponta se teme de electorat. Dacă PSD pică, jumătate din "partidoi” intră la puşcărie. Inclusiv Victor Ponta, după cât se pare.  

Dacă generalul Oprea e sincer, atunci UNPR vrea să devină un soi de UDMR. Adică un partid care să participe mereu la guvernare, pentru a apăra România de duşmanii din exterior, dar şi de cei din interior. Pentru asta, uneperiştii sunt obligaţi să participe cu liste proprii la următoarele alegeri şi să obţină scoruri bunicele atât la locale, cât şi la parlamentare. Măcar un 5-6%. Baremul este realizabil dacă UNPR îşi construieşte o imagine de partid care luptă în mod real împotriva corupţiei, dacă scoate în avangardă câţiva oameni de calitate (nu, nu Nicolicea!) şi dacă lansează câteva proiecte de impact. Momentan, conducerea UNPR a lansat doar o declaraţie. Nici de pace, nici de război.

Cam acelaşi lucru a încercat pe vremuri PC, dar fără succes la public, deoarece conservatorii una spuneau în campania electorală şi alta votau în Parlament. De pildă, oamenii lui Voiculescu au fost printre primii care au pomenit de necesitatea apariţiei unei legi a confiscării averilor ilicite, pentru ca ulterior tot ei să facă exact ce trebuie pentru a o ucide din faşă. Genul acesta de duplicitate se poartă tocmai pentru a bloca legi de care ţi-e frică. Primul care le "susţíne” este şi primul care le îngroapă! (La fel s-a procedat şi cu Legea Lustraţiei a onorabilul Bogdan Olteanu!)

Ciudat, dar, cu puţină vreme în urmă, şi uneperiştii se raportau deosebit de critic la averile ilegale, dar pe urmă au tăcut chitic. Oare de ce? Au renunţat definitiv la idee sau păstrează proiectul pentru mai târziu? Poate pentru următoarele campanii electorale? Ar fi o armă teribilă, de distrugere în masă a politicienilor!

Dacă generalul Oprea e sincer, Ponta şi PSD (şi nu numai) au pus-o de mămăligă!

Dar dacă politicianul Gabriel Oprea minte cu neruşinare?

Comentarii