Pe pista veche de la Aeroport vor fi testate maşini autonome

luni, 12 iunie 2017, 01:50
2 MIN
 Pe pista veche de la Aeroport vor fi testate maşini autonome

Grupul german Continental va testa prototipuri de maşini autonome la Iaşi. În acest sens, cel mai mare angajator din industria auto românească a adresat o solicitare Aeroportului Internaţional pentru utilizarea pistei vechi a aerogării. Solicitarea companiei datează de mai multe luni, dar Consiliul Judeţean (CJ), sub autoritatea căruia se află aeroportul, va aproba cererea abia în plenul de mâine. 

"Ne bucurăm că putem completa activitatea aeroportului şi că putem interveni în sprijinul industriei locale pentru a asigura condiţiile necesare testării unor tehnologii noi şi de viitor”, a declarat ieri directorul general al aerogării, Alexandru Anghel. Intenţia grupului german a fost confirmată ieri şi de către preşedintele CJ, Maricel Popa. Până acum, circuitele şi sistemele proiectate la noi în ţară de către Continental erau trimise în Germania sau Suedia pentru teste pe prototipuri de maşini autonome. În prezent, planul companiei este să facă marcaje pe pista veche a aeroportului pe lăţimea unei autostrăzi pentru efectuarea de teste pe maşini care urmează să fie aduse la Iaşi. Aerogara ieşeană a stabilit un preţ modic (50 lei/oră) pentru închirierea pistei vechi, iar decizia Consiliului de Administraţie urmează să fie confirmată în plenul CJ de mâine.

Concernul german face teste pe maşini autonome încă din anul 2013. Presa de specialitate a relatat, în 2015, faptul că la Continental sunt testate maşini care ştiu să frâneze singure, să evite obstacole şi să citească mediul din jur, dar acest lucru se întâmplă la condusul pe autostradă, nu în mediul extrem de complicat din oraş. La vremea respectivă, reprezentanţii Continental anticipau că maşinile autonome vor putea ajunge pe şosele după anul 2025. Grupul german are un număr de peste 18.200 de salariaţi în ţara noastră, fiind cel mai mare angajator din industria auto românească. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de cercetare şi dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi.  

 

 

Comentarii