N

PNL moare, dar nu se predă PSD

N

marți, 27 mai 2014, 01:50
4 MIN
 PNL moare, dar nu se predă PSD

\N

Primii doi oameni în partid, Crin Antonescu şi Klaus Iohannis, au demisionat ieri de la conducerea PNL. Trimis de PSD să ia „pulsul” liberalilor, Călin Popescu Tăriceanu a fost dat afară din sala, iar „omul lui Ponta”, Radu Stroe, a fost exclus din PNL. In plus, liberalii au votat pentru afilierea formaţiunii la grupul popularilor europeni.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a prezentat, ieri, demisia din fruntea partidului în cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional. El a precizat că decizia să este irevocabilă şi unilaterală, după ce mai mulţi lideri i-au sugerat să renunţe la acest demers. „Am prezentat demisia mea în faţa BPN, având în vedere faptul că obiectivul pentru care mi-am asumat responsabilitatea nu a fost atins, colegii mei au fost solidari şi au demisionat şi ei. Miercuri vom avea o nouă delegaţie. Toate chestiunile de organizare a congresului nu îmi aparţin. Acum nu este vorba de interimat”, a precizat Antonescu. Liberalul a declarat, în mai multe rânduri, că dacă PNL obţine mai puţin de 20% la europarlamentare va demisiona de la şefia partidului.
Crin Antonescu a afirmat, la finalul reuniunii BPN, că exclude orice colaborare cu PSD: „Aţi putut vedea faptul că PNL a reacţionat cu toată coerenţa la toate tentativele penibile ale lui Ponta de a destructura opoziţia şi a scinda PNL”.  
 

Orban ţinteşte şefia PNL

 
La şedinţa BPN a încercat să participe şi fostul lider al PNL, Călin Popescu Tăriceanu, dar, în urma unui vot solicitat de Ludovic Orban, fostul premier a fost forţat să părăsească sala. „Nu înţeleg de ce s-a expus unei asemenea situaţii. Tăriceanu, sigur, ca noi toţi, avea alte defecte, dar un asemenea tupeu, cum l-au calificat şi colegii, ca în pauzele pe care i le dă Ponta de la şedinţele PSD să vină şi la noi nu a fost înghiţit şi cel puţin sunt mulţumit că Tăriceanu în faţa a ce s-a votat şi în faţa reacţiei oamenilor a înţeles totuşi să părăsească sala şi să ne lase să ne desfăşurăm”, a afirmat Antonescu. În şedinţa de ieri, liberalii au votat şi excluderea din partid a fostului ministru de Interne, Radu Stroe, un apropiat al premierului Ponta. „Am dorit menţinerea USL şi păstrarea PNL la guvernare”, a explicat Stroe motivul excluderii.
Pe de altă parte, deputatul Ludovic Orban a fost primul care a anunţat ieri că se înscrie în cursa pentru preşedinţia PNL. „Am spus că, în momentul în care postul de preşedinte al PNL va deveni vacant, voi candida la funcţia de preşedinte al PNL”, a declarat Orban, citat de Agerpres.
 

Iohannis îşi asumă eşecul

 
Ieri dimineaţă, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a anunţat că a demisionat din această calitate, precum şi din cea de membru al BPN. „Având în vedere rezultatele obţinute de PNL la scrutinul de ieri (n.r. – duminică) şi mă refer aici mai mult la rezultatele obţinute în municipiul Sibiu decât la nivel de ţară, care şi ele sunt proaste, în acest context vă informez că am demisionat în această dimineaţă din calitatea de prim-vicepreşedinte al PNL şi din calitatea de membru în Biroul Politic”, a anunţat, într-o scurtă declaraţie de presă, Klaus Iohannis. La alegerile europarlamentare de duminică, la Sibiu PNL a obţinut 17,91 la sută din voturi, în timp ce Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 31,19 la sută.
 

De la centru, la centru-dreapta

 
Dincolo de refuzul liberalilor de a reface USL, PSD a primit ieri o nouă lovitură. Conducerea PNL a votat trecerea formaţiunii de la ALDE la PPE. Decizia liberalilor îi pune în dificultate pe socialiştii europeni, grup la care este afiliat şi PSD, care încearcă să-şi impună favoritul la preşedinţia Comisiei Europene, în detrimentul popularilor. De precizat că în Parlamentul European, grupul liberalilor europeni votează de obicei cot la cot cu socialiştii. Situaţia încordată de la Bruxelles a făcut ca PNL să primească un răspuns imediat din partea liderilor PPE. Purtătorul de cuvânt al grupului, Kostas Sasmatzoglou, a precizat că Partidul Popular European ar putea discuta şi lua o decizie privind primirea PNL săptămâna viitoare, dacă liberalii români trimit documentaţia necesară la timp. De asemenea, preşedintele PPE, Joseph Daul, i-a transmis un mesaj lui Crin Antonescu, în care salută propunerea acestuia privind eurodeputaţii partidului şi anunţă că popularii europeni sunt gata să demareze rapid toate procedurile necesare pentru aderarea PNL la PPE. „Domnule preşedinte, salut anunţul dumneavoastră privind aderarea la PPE. Împărtăşim aceeaşi viziune că avem nevoie de o forţă politică de centru-dreapta puternică pentru o Europă stabilă şi puternică”, se arată în mesajul preşedintelui PPE.

Comentarii