Poveste cu doi elefanţi

Primo tempo

"Liviule, lasă naiba America şi stai acasă, că ăla micu o să încurce borcanele, doar ştii că nu putem risca nimic, iar Neamţu stă cu ochii cât cepele pe noi!" Aceste vorbe duioase fură îngânate într-o stare de agitaţie abia strunită de către ministrul "care trebie", inestimabilul trepăduş sfertodoct, Florin Iordache, probabil cel mai ridicol şi mai ticălos din câţi au stat vreodată în fotoliul de la Ministerul Justiţiei. "Lasă, Florine, că totul e aranjat, nu-l lăsăm noi pe Neamţ să facă ce vrea. Punem tunurile pe el; totul e aranjat cu Sebi Ghiţă, iar prietenii de la RTV sunt pe baricade. Sorin a învăţat lecţia. I-am dictat-o punct cu punct. Şi-a notat totul şi a repetat în faţa mea. Mai întâi Sorin anunţă ordinea de zi, după care, pac, ordonanţa! Până se trezeste Neamţu textul e deja la Monitor. Tu apari la Antena 3 şi spui că România plăteşte bani grei pentru sentinţele de la CEDO – bagă o cifră mare, doar ştii ce sensibil e românul când vine vorba de bani. Trebuie, băi, trebuie! (Florin făcu o grimasă la auzul ultimului cuvânt. În căpuşorul lui rarefiat se iscă o dilemă lingvistică inefabilă: o fi "trebuie" sau "trebie"?, cum a deprins el în tinereţea olteană.) Gâdea e deja pregătit, cu Ciuvică şi Moise Guran. Imediat vine Olguţa – conferinţă de presă – şi anunţă că ne ţinem toate promisiunile, mărim pensiile, în ciuda găurii lăsate de nenorociţii de tehnocraţi. Băi, o ţineţi langa, cum v-am învăţat: avem grijă de popor! De când mor românii de dragul legii? Ascultă, Florin, tot românul are ori a avut pe cineva la puşcărie! Sunt sufletişti, băi, românii… Sorin vine imediat în America. Acolo, totu-i aranjat… poza cu Trump. Luăm piuitul Neamţului… Gâdea trage tare – ce dracu’, îl plătim degeaba! – că noi da, şi Neamţul nu în America. Poporul vrea pensii, nu legi… "Liviule, mi-i teamă, am o presimţire…", îngână în şoaptă,  tremurând ca o piftie piticul Iordache.

Secundo tempo

La Cotroceni, dimineaţa zilei de 18 ianuarie a.c. nu anunţa nimic deosebit. Niciun cititor în stele nu prevăzuse că ar putea fi o zi istorică. Doar că preşedintele se trezi mai devreme decât de obicei şi, pe nepusă masă, ceru aghiotantului să pregătească maşina. "Dar nu avem nimic în program…", veni replica nedumerită a ofiţerului. "Mergem la Palatul Victoria. În 10 minute plecăm. Aveţi grijă să nu puneţi nicio sirenă în funcţiune. Totul va fi rapid şi discret. La jumătatea drumului, telefon la Grindeanu că venim. Atât." La intrarea în Palatul Victoria, ofiţerii de gardă abia de avură timp să-şi aşeze regulamentar ţinutele. Premierul se clatină în capul scărilor. Bărbia îi tremura nervos. Mâinile i se mişcau involuntar, de parcă nu ar mai răspunde la comenzi. Cu glas scăzut, abia dacă mai articulează un salut chinuit: "Bine aţi venit, Domnule Preşedinte!" "Azi voi conduce şedinta de Guvern. Sper că totul e pregătit!" În clipa aceea Sorin simţi că cerul se prăbuşeşte, că picioarele şi aşa plăpânde îl lasă, că totul s-a dus dracului… "Cine naiba m-a pus să primesc funcţia asta, doar mi-a zis mama: Sorinele, nu trece de umbra ta, doar ştii ce canalii sunt ăia de la Bucureşti! Ce-or să zică timişorenii noştri dacă te faci de râs?" Chinuit de vorbele mustrătoare ale mamei cu respiraţia tăiată, lui Sorin i se derulă într-o clipă, ca într-un film vechi, viaţa lui tihnită de pe malul Begăi. Intră în sala de sedinţe clătinându-se vizibil, pierdut undeva în umbra preşedintelui.

Scena care urmează merită pusă în antologia cu amintiri a vremurilor noastre. Oricând va merita să revedem feţele pământii, căzute dizgraţios şi schimonosite de ură ale membrilor Cabinetului de carton, aliniaţi ca la paradă, fără voia lor. Statui încremenite de ceară. Dar Muzeul Toussaud nu ar avea ce face cu ei, pentru că nimeni nu şi-i va mai aminti vreodată. Premierul abia de apucă să anunţe prezenţa preşedintelui, că un tremur nervos îi cuprinse întreg corpul. Bărbia i se mişca dezordonat, iar mâinile se răzbună neputincioase pe un pix nevinovat. Madama Graţiela îl străpunge cu ochii ei vultureşti de sub cupola de cârlionţi. "S-a dus dracu’ ministeriul… şi cât mi-am dorit!", îi trecu instantaneu prin coafură. Florin care trebie are o mină funerară, ce nu trece neobservată de colegi. Olguţa simte că explodează, în vreme ce gânduri negre o bântuie nemilos.

Calm şi premeditat solemn, preşedintele ţintui într-o repede ochire colecţia de personaje de ceară, după care rosti marţial: "Am venit să vă spun că în această încăpere bântuie doi elefanţi…" Sorin se dezmetici şi îngână pentru sine: "Ce dracu’ elefanţi, vede Neamţul! Şi unde naiba s-au ascuns miniştrii, că nu-i mai văd, parcă i-a inghiţit Pământul?" "Da, da, nu-i căutaţi aiurea, domnule Prim Ministru… elefanţii, vreau să zic, sunt chiar în mapele dumneavoastră. Şi ştiţi prea bine ce spun: unul se numeşte Amnistia şi celălalt Graţierea. Nu-i lăsaţi slobozi, că s-ar putea să dărâme totul în cale. Vă invit să nu vă jucaţi cu elefanţii…vreau să zic Ordonanţa, că nu-i a bine. Atât am avut de spus. La revedere" "A dracu’, Neamţ. Am fost trădaţi, da, da trăda…", fu primul gând ce-i trecu prin mintea peltică din minicalota lui Florin.

Epilog

Ceea ce a urmat, dragii mei cititori, după plecarea preşedintelui, în sala de consiliu de la Palatul Victoria nu poate fi transpus în cuvinte, din respect pentru domniile voastre şi pentru limba română. Vă pot spune doar atât, ca un cronicar avizat: a fost un potop de vorbe din subsolul limbii române, dintre cele de origine turco-tătară. Vă las să vă imaginaţi.

Morala

Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou, iar poimâine va da… ordonanţe de urgenţă, nu doar pentru iertarea de păcate, dar şi pentru albirea lor şi a întregului neam neadormit, care şi-a bătut joc de ţară şi de neamul nostru, pe care azi pretind să-l mântuiască, tocmai ei, hoţi dovediţi. Iar aceasta nu este doar nedreptate strigătoare la cer, dar şi blasfemie. Şi dacă nu-i dovedim, ne vor dovedi ei pe noi, cei care mai credem că ţara aceasta merită să aibă un viitor.

Mihai Dorin este istoric şi publicist