Primul divorţ al iernii la CSMS

vineri, 06 decembrie 2013, 02:50
2 MIN
 Primul divorţ al iernii la CSMS

Finlandezul Tomi Petrescu şi-a reziliat contractul cu gruparea din Copou

 

 CSMS Iaşi a încheiat conturile cu unul dintre jucătorii puşi pe lista neagră după terminarea sezonului. Tomi Petrescu a fost de acord cu propunerea capilor clubului ieşean de încetare a colaborării şi a plecat din Copou. Adus cu mari speranţe în vară, mijlocaşul de 27 de ani, care are în CV prezenţe în loturile naţionale de juniori şi tineret ale Finlandei precum şi legitimări la cluburi cunoscute din Europa, cum sunt Leicester (Anglia), Ascoli (Italia) ori Haka Valkeakovski (Finlanda), a fost considerat inutil de antrenorul CSMS, Marius Lăcătuş. Fotbalistul, care a primit puţine şanse de când a venit la Iaşi, a dat dovadă de înţelegere din punct de vedere financiar. Deşi contractul îi putea fi reziliat doar dacă încasa toate drepturile materiale la care avea dreptul, Petrescu a acceptat propunerea conducerii clubului de renunţare la un salariu înainte de încetarea colaborării. În zilele următoare, şefii CSMS vor discuta întreruperea acordurilor cu Claudiu Ionescu, Adrian Voicu, Ionuţ Bădescu, Radu Miron şi Mihnea Firoiu. Aceştia au anunţat că nu vor fi de acord cu rezilierile contractelor decât dacă se respectă prevederea prin care întreruperea colaborării de către club e posibilă doar dacă jucătorii sunt plătiţi la zi. În ceea ce-l priveşte pe Bogdan Miron, un alt jucător de care CSMS e nemulţumit, el este pus în stand-by până când conducerea clubului va afla dacă reuşeşte să aducă un alt portar.

În paralel cu discuţiile legate de despărţirile de jucătorii amintiţi, şefii CSMS negociază aducerea unor alţi jucători. “La această oră, suntem în faza de prospectare a pieţii. Discutăm, adunăm informaţii, vedem ce ne putem permite. De aceea, ţintele pot fi schimbate de la o zi la alta. Doar dacă găsim ceva convenabil, transferăm” a declarat preşedintele clubului, Florin Prunea.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii