Prin librăriile pariziene

Se mai citeşte, nu se mai citeşte? Dacă te iei după faptul că, în metroul parizian, puţini sunt cei care au în mână o carte sau un ziar, majoritatea fiind acaparaţi de butonarea telefoanelor şi a smartphonurilor, eşti tentat să dai un răspuns negativ. Dar, pe de altă parte, editurile franceze (care parcă se înmulţesc în progresie geometrică) afişează cifre de afaceri ce sfidează ideea de criză, iar librăriile sunt pline, chiar dacă unele dintre ele au fost nevoite, în faţa ofensivei magazinelor de lux, să părăsească locuri unde se instalaseră cu multe decenii în urmă (cazul cel mai frapant, şi care a făcut să curgă multă cerneală, este cel al librăriilor La Hune şi Le Divan din Saint-Germain-des-Prés).

E greu, apoi, de imaginat dispariţia cărţii în format tradiţional într-un oraş unde încă funcţionează o librărie deschisă în anul… 1700! Este vorba de librăria Delamain, din faţa Comediei Franceze. Aparţine editurii Gallimard (care mai are trei librării în Paris) şi propune amatorilor, pe lângă noutăţi, cărţi din fondul vechi al editurii. E situată în clădirea hotelului Louvre, care a fost cumpărat acum câţiva ani – ca atâtea alte hoteluri şi imobile din Paris – de arabii din Quatar. Se pare că arabii ar fi intenţionat să renegocieze contractul de închiriere şi să ceară o chirie foarte mare, pe care Gallimard n-ar fi putut-o accepta. Zvonul a dat naştere la proteste vehemente şi lucrurile s-au liniştit. Cel puţin pentru moment. O altă librărie istorică, aproape dublu centenară, este librăria Jousseaume, fondată în 1826 şi aflată în pasajul Vivienne, din apropierea clădirii vechi a Bibliotecii Naţionale. Librăria e specializată în cartea de anticariat, domeniu unde totuşi s-ar zice că lucrurile nu merg prea bine. Librăriile de profil de pe strada Saint-André-des-Arts (în Cartierul Latin) au tras obloanele una după alta, ultima încă în activitate tocmai anunţa luna aceasta că lichidează stocurile. S-au împuţinat, probabil, colecţionarii de cărţi rare şi amatorii de „vechituri”…

Ceea ce nu înseamnă că cele două mari librării Gibert, ce rulează un fond impresionant de „cărţi de ocazie”, nu ar fi înfloritoare. Povestea lor este extrem de interesantă. În 1885 Joseph Gibert, fost profesor de limbi clasice, fondează o librărie în Piaţa Saint-Michel, foarte aproape de Sorbona şi de câteva mari licee pariziene. Vinde mai ales carte – „de ocazie” – universitară şi şcolară. Afacerea merge foarte bine şi este preluată, în 1915, de cei doi fii ai săi. În 1929 fraţii se despart şi deschid afaceri pe cont propriu. Mezinul rămâne în Piaţa Saint-Michel şi întemeiază librăria Gibert Jeune. Fratele mai mare se duce vreo trei sute de metri mai sus pe bulevardul Saint-Michel şi îşi numeşte librăria Joseph Gibert. Cu trecerea anilor, cele două librării au devenit nişte afaceri complexe, mai ales Joseph Gibert, care are  mai multe filiale în provincie. În ce mă priveşte, nu m-a atras niciodată Gibert Jeune, am fost însă – şi rămân – un client fidel al lui Joseph Gibert. E o librărie pe mai multe nivele, cu o ofertă de carte impresionantă (280000 de titluri, conform unei statistici din 2008! O cifră ameţitoare!). Cu răbdare, cu fler şi cu… puţin noroc găseşti cărţile pe care le „pândeai” de ani de zile. Şi, bineînţeles, ai toate noile apariţii.

Mai sunt însă destule locuri unde poţi cotrobăi în voie printre cărţi, chiar dacă nu cauţi ceva anume. Librăria Rieffel, de pildă, pe strada Odéon, lângă imobilul unde a locuit Cioran. Pe micuţa stradă Gît-le-Cœur, în Cartierul Latin, e librăria „O privire modernă” („Un regard moderne”), proprietatea unui personaj pitoresc, pe nume Jacques Noël: două cămăruţe în care se îngrămădesc, neverosimil, stive de cărţi, nu e loc pentru mai mult de două persoane (una fiind dl Noël), titlurile sunt din cele mai bizare şi neaşteptate domenii, de la ezoterism la benzi desenate. Pe animata şi populara stradă Daguerre din Montparnasse am dat peste o librărie cu cărţi de ocazie interesante şi la preţuri tentante. Numele librăriei, Oxfam, nu-mi spunea nimic, am aflat ulterior că e vorba de o organizaţie umanitară, de orientare marcat de stânga, care colecta astfel fonduri suplimentare. Tot acolo, pe rue Daguerre, o excelentă librărie, cu un nume poetic, „Mica Lumină” („La Petite Lumière”, după titlul unui roman de Antoine Moresco).

Cea mai insolită librărie este totuşi noul sediu al Presses Universitaires de France (P.U.F.). Venerabilă şi celebră instituţie, editura P.U.F. avea o mare librărie chiar lângă Sorbona. Din motive destul de obscure, editura a început să meargă prost, iar librăria a dat faliment acum vreo zece ani. S-a redeschis în primăvara lui 2016, puţin „mai la deal”, pe strada Monsieur le Prince, înainte de a face colţul către grădina Luxembourg. S-a instalat în locul unei librării ce se numea Librairie du Zodiaque şi unde găseai tot soiul de ciudăţenii. Când intri în librărie ai un mic şoc: localul e practic gol, doar o mică vitrină cu cărţi, două calculatoare şi o maşină de făcut cafea. Tânărul angajat al librăriei (care mi-a spus că e de foarte puţină vreme „în branşă”) mi-a explicat noul concept, revoluţionar, al întreprinderii: clientul îşi alege pe calculator titlul (titlurile) din catalogul de peste 4000 de titluri ale editurii P.U.F. (dar sunt şi multe alte posibilităţi, cu titluri intrate în domeniul public), tânărul merge la aparatul instalat în camera de alături şi după câteva minute, printr-o apăsare de buton, clientul – căruia i se oferă, graţios, o cafea espresso, ca să treacă timpul în mod plăcut – primeşte cartea dorită, tipărită şi broşată, aidoma exemplarului tipărit (cum să spun?) „pe cale normală”, doar că imprimanta nu reuşeşte, deocamdată cel puţin, să scoată şi coperte lucioase. ”Şi tipăriţi multe exemplare într-o zi?”, întreb eu. „Cam 30 – 40”, îmi răspunde tânărul, „dar vor fi tot mai mulţi clienţi, deoarece catalogul tilurilor disponibile e în continuă şi rapidă creştere”.

Puteam să mai spun ceva? Orice obiecţie aş fi avut, junele mi-ar fi replicat cu vorbele personajului lui Caragiale: „…legea progresului este aşa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe”.

Mai departe, de acord; dar unde?

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, critic literar şi scriitor