Prinşi în timp ce cărau în spate cazanele de ţuică ale vecinului lor din Vlădeni

sâmbătă, 01 martie 2014, 02:50
1 MIN
 Prinşi în timp ce cărau în spate cazanele de ţuică ale vecinului lor din Vlădeni

Doi tineri din Vlădeni au dat o spargere la locuinţa unui vecin şi i-au furat alambicurile cu care producea ţuică. Aceştia au fost prinşi de poliţişti chiar în timp ce transportau alambicurile pe un drum din localitate.

„La data de 27 februarie, în jurul orei 22.30, poliţiştii Postului de Poliţie Vlădeni, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei, i-au depistat în flagrant pe Adrian A., de 36 de ani, din comuna Vlădeni, şi Ionel G., de 35 de ani, care se deplasau pe drumul comunal având asupra lor două cazane de inox cu capacitatea de 50 de litri şi o ţeavă din cupru de doi metri. Cei doi au fost conduşi la Sediul Poliţiei Vlădeni, unde au fost audiaţi, declarând că au pătruns în anexa locuinţei unui sătean de unde au sustras bunurile respective. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor“, a declarat Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei.

În acest caz, poliţiştii au deschis dosar penal pentru in­fracţiunea de furt calificat.

Comentarii