Amplu simpozion pe tema mentoratului dascălilor

Provocările elevilor din generaţia Google, subiect de dezbatere oficială la ISJ

sâmbătă, 10 iunie 2017, 01:56
2 MIN
 Provocările elevilor din generaţia Google, subiect de dezbatere oficială la ISJ

Aceasta a fost tema uneia din numeroasele dezbateri care au avut loc în aceste zile la Casa Corpului Didactic, în cadrul unui simpozion organizat de Inspectoratul Şcolar.

Reprezentanţii Inspectoratului Şco­lar, împreună cu cadre didactice din judeţ, au prezentat în cadrul unei în­tâlniri oficiale rolurile pe care le îndeplinesc actorii educaţionali implicaţi în activitatea de mentorat. Astfel, în cadrul Simpozionului Judeţean „Men­toratul între deziderat didactic şi realitate educaţională. Dialoguri profesionale“, care a avut loc în 7 iunie la Casa Corpului Didactic, s-a subliniat profilul mentorului ideal în contextul edu­caţional actual.

Simpozionul face parte dintr-un ciclu de conferinţe intitulat „Paradigmele educaţiei Moderne – vi­ziune, valori, modele“, lansat de ISJ în 2012 şi la iniţiativa inspectorului  gene­ral prof. dr. Genoveva Farcaş. În cadrul evenimentului s-a încercat identificarea unor exemple de bună practică şi s-au căutat soluţii cu privire la realizarea unei colaborări cât mai eficiente între mentori şi profesorii debutanţi. Prin urmare, simpozionul a valorificat experienţa pe care profesorii mentori au dobândit-o în decursul carierei, în folosul celor nou intraţi în domeniu.

Evenimentul a fost împărţit pe patru secţiuni, cei prezenţi având ocazia să afle „Profilul mentorului ideal în contextul educaţional actual“, o altă secţiune a fost intitulată „Mentoratul – exerciţiu iniţiatic şi acti­vitate de modelare profesională“, a treia secţiune a fost „Dimensiuni educa­ţionale ale dialogului mentor-debutant“, iar la ultima secţiune profesorii au putut afla care sunt unele „Provocări ale ele­vilor din generaţia Google pentru profesorii debutanţi“.

„Astfel de evenimente – menite să evidenţieze şi să popula­rizeze bunele practici – creează un ca­dru de comunicare de care cadrele di­dactice au nevoie periodic pentru a-şi actualiza cunoştinţele şi pentru a-şi optimiza practicile pedagogice. Îndrumarea şi consilierea profesorilor debutanţi este o prioritate pentru ISJ Iaşi“, a afirmat inspectorul general Genoveva Farcaş.

La simpozion au participat şi invitaţi din partea Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, din cadrul Uni­versităţii „Al.I. Cuza“, din partea Casei Corpului Didactic, Centrului Jude­ţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi din partea Fundaţiei „EuroEd“.

Comentarii