Regina

Fiindu-i aproape câteva zile, în împrejurări absolut fireşti, neprotocolare, am reflectat la adevărul adânc al cugetului eminescian. Poetul, care a fost preocupat de adevărurile profunde ale istoriei şi înţelesurile intime ale curgerii timpului, a emis teoria celor trei trepte ale ierarhiei sociale, la temelia cărora se află poporul istoric, în vârf aristocraţia, iar la mijloc tot ceea ce se aglutinează, pe parcursul metamorfozelor timpului. Atunci când poporul istoric este în relaţie organică cu aristocraţia e semn că societatea este normală şi viabilă, între cele două paliere funcţionând solidaritatea şi empatia, invers decât în teoria marxistă a luptei de clasă, şi aceasta întrucât aristocraţia conservă calităţile "încremenite", adică perene ale unui popor. Atunci când nu a degenerat, din varii motive, această aristocraţie este în serviciul unui popor, aceasta fiind, de altfel şi singura ei raţiune de a fi. Într-o jumătate de veac de comunism şi un sfert de veac de căutări sterile, de poticniri şi cedări, poporul nostru a uitat această filosofie simplă a istoriei şi a corupt relaţia cu adevărurile ei adânci, cu "locurile tari" ale experienţei lui de viaţă. Aceste înţelesuri nu le-am priceput din interiorul sistemului comunist, ci abia după, atunci când încercând să intrăm în registrul libertăţii am putut constata câte răni necicatrizate purtăm şi ce ravagii a produs lungul experiment al compromiterii relaţiei noastre organice cu istoria.

Regina neîncoronată a României, asemenea soacrei ei, Regina Elena, nu a încetat să se comporte ca o regină, adică responsabil, simplu şi firesc. M-am convins de aceasta pe cont propriu, adică văzând şi judecând. Între 24 şi 26 iunie 1995, Regina Ana a făcut o vizită la Arad, Iaşi şi Bucureşti, la invitaţia asociaţiei Amicii Regelui Mihai. Regele avea atunci interdicţie de a intra în ţara lui, întrucât Iliescu şi majoritatea pedeseristă (azi pesedistă) erau speriaţi de perspectiva clătinării propriilor scaune. Purtătorilor "valorilor" cripto-comuniste nu le-a fost greu să-şi continue misiunea criminală a învrăjbirii poporului. Şi le-a reuşit, cu asupra de măsură. Azi, unii dintre ei se declară monarhişti ori stau pitiţi, poate şi ruşinaţi de josnicia faptelor dictate şi dirijate atunci. Regina Ana venea aşadar  într-o vizită privată la Iaşi. Am pregătit această vizită împreună cu un grup de monarhişti şi la sugestia Reginei Ana am ţinut să-i dăm un caracter cât mai simplu. Atmosfera era destul de otrăvită şi mărturisesc faptul că am avut emoţii cu privire la reacţia concitadinilor mei, atât de pedeserişti şi atât de iliescieni. Din fericire s-au comportat decent, cu excepţia câtorva băbuţe care cârcoteau vocal pe traseul vizitei. Am fost rugat de Regină să nu pregătesc nimic fastuos, pentru a nu sfida sărăcia cvasigenerală de la noi ori sensibilitatea opiniei publice şi a presei înfeudate regimului. În cele trei zile ale vizitei am avut întâlniri cu oameni simpli la Sculeni, Dumeşti, Păuşeşti şi Săbăoani, pe străzile Iaşului, precum şi cu înalţii ierarhi ortodox, respectiv romano-catolic. Cele mai emoţionante momente au fost chiar cele care au decurs spontan, în întâlnirile cu oamenii. A fost surpinzător şi pentru mine, care o mai întâlnisem pe Regină la Versoix, în Elveţia, să constat francheţea caracterului şi simplitatea absolut neprotocolară a conduitei sale. Am înţeles atunci că noţiunea de "simplitate regală" nu e contrafăcută. Gesturile neospitaliere din partea unor plăvani, mai titraţi ori mai puţin titraţi, le-a ignorat pur şi simplu, de parcă nu s-ar fi întâmplat. Iar la un dineu ceva mai opulent, care nu cadra cu stilul său de viaţă s-a simţit stânjenită şi nu a ezitat să-mi ceară să-l scurtăm.

M-am mai întâlnit cu Regina şi cu Regele în câteva împrejurări în anii care au urmat, ultima dată la jubileul de 90 de ani de viaţă ai Regelui Mihai, la Opera Română. Nu a trebuit să fac niciun gest pentru a-i atrage atenţia asupra prezenţei mele, că Regina s-a desprins din suită şi a venit să-mi întindă mâna.

Pentru cei mai mulţi dintre români, Regina Ana a fost o prezenţă aproape insesizabilă. Iar unii îşi vor fi pus întrebări cu privire la rolul ei, de vreme ce nu apărea "pe sticlă" şi nu iubea luminile rampei. Pentru cei veşnic neliniştiţi, gen Ion Cristoiu, am un răspuns şi o invitaţie: să reflecteze la aceea că Regina Ana i-a dăruit Regelui nostru legitim – singurul din ultimii 76 de ani – cinci copii, că i-a fost alături în lungul şi tristul său exil şi, nu în ultimul rând, să încerce să înţeleagă frumuseţea lucrurilor simple. Azi, Regina a plecat la Domnul. Iar noi avem să învăţăm din lecţia ei de viaţă şi de simplitate că vom spori şi vom fi mai temeinici înţelegând aceasta.

Mihai Dorin este istoric şi publicist