Robin Williams şi-a luat adio… A lăsat bileţe scrise într-o valiză cu jucării

luni, 11 mai 2015, 16:21
1 MIN
 Robin Williams şi-a luat adio… A lăsat bileţe scrise într-o valiză cu jucării

Regretatul actor american Robin Williams a lăsat mai multe mesaje prin casă înainte de a se sinucide în august 2014, la 63 de ani.

‘A scris pe bileţele de hârtie. A fost maniera lui de a spune adio, de a lăsa un mesaj legat de sinucidere. Spunea discret lumii că urma să-i reducă la tăcere, o dată pentru totdeauna, pe demonii care nu îi dădeau pace’, a susţinut sursa respectivă, referindu-se la bileţelele descoperite de cei trei copii ai lui Robin Williams — Zak, Zelda şi Cody — în reşedinţa californiană a acestuia din Tiburon.

‘E vremea plecării’ şi ‘M-am săturat de toate’, mărturisea artistul. Se pare că unele dintre mesaje ar fi fost găsite într-o valiză în care el îşi păstra unele din jucăriile din copilărie, în care spunea, de exemplu, că ‘Multe vor veni’.

Zelda Rae Williams, actriţă şi ea, a refuzat multă vreme să discute motivele care l-au determinat să se sinucidă pe tatăl său, deţinător a mai multe premii de prestigiu, printre care şi un Oscar. ‘Cred că nu are rost. Nu există motive pentru a întreba de ce, este un fapt împlinit’, afirmat ea, într-un interviu pentru postul de televiziune NBC.

realitatea.net

 

Comentarii