Şcoala de antrenori româno-arabă

Nu mai au mare sens dezbaterile pe tema efectelor, pe termen lung sau scurt ale divorţului dintre echipa naţională şi selecţionerul Victor Piţurcă. Acest eveniment nu este orgasmul naţional al celor foarte mulţi care l-au dorit zvârlit afară pe olteanul încăpăţânat şi fudul, dar nici capătul de ţară descris de puţinii susţinători ai lui Piţurcă. Lumea nu a început şi nu se sfârşeşte cu Victor Piţurcă. Acesta a plecat în Golf, vine alt selecţioner, care trebuie să continue munca lui Piţurcă şi să ducă naţionala la Euro 2016. Dar pentru că Piţurcă a plecat, merită şi el câteva băgări de seamă în legătură cu îndelungata sa experienţă la reprezentativă mai ales că, aproape sigur, nu ne vom mai întâlni niciodată cu el în această postură.

Dar pentru că textul acesta are un semnatar, mai jos semnatul îşi permite o opinie proprie. Nu mi-a plăcut prea mult personajul Piţurcă, însă l-am apreciat pe selecţionerul Piţurcă, fără nuanţele de fanatism pe care le reproşează unii cu gândirea în colţuri. Profesional, îl consider pe Piţurcă un tactician modest (deci, slab antrenor de club), dar un excelent selecţioner, comparabil cu Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu. Rezultatele nu-i pot fi luate din palmares, nu numai Hagi a calificat naţionala la Euro 2000, ci şi Piţurcă, sau mai ales Piţurcă. Şi tot acesta a câştigat meciul cu Finlanda, chiar dacă Sînmărtean a executat bine un corner, a dat o pasă scurtă şi precisă şi i-a permis lui Ring să-l faulteze pe la spate. Mai ales acum, când mult hulitul personaj din Orodel a plecat în minicontinentul arab ar fi bine să-i recunoaştem şi alte merite în afară de performanţele din tinereţe la barbut şi cele de la maturitate cu Vika Blohina.

Problemele actuale ale naţionalei nu mai depind acum de Victor Piţurcă, decât doar ca punct de plecare. Cei mai mulţi dintre contestatarii fostului selecţioner speră că, după plecarea acestuia, România va presta jocul pozitiv, spectaculos şi ofensiv pe care îl aşteaptă de mulţi ani. De fapt, acest deziderat durează de pe vremuri în care Piţurcă nici nu era născut. Prin 1972, Angelo Niculescu era la fel de detestat de o naţie întreagă (deşi calificase naţionala la un turneu final după 32 de ani!), tocmai din cauza jocului meschin numit “temporizare”. Profesorul Niculescu a fost demis, a fost adus cel mai ofensiv tehnician român al momentului, Valentin Stănescu, care şi-a sfârşit mandatul temporizând mai vârtos decât predecesorul său. Jocul reactiv, defensiv, meschin a intrat în ADN-ul naţionalei României şi nici Mircea Lucescu, nici Anghel Iordănescu, nici ceilalţi tehnicieni care s-au perindat pe la naţională nu au schimbat fundamental stilul de joc al naţionalei, fie că s-a numit “elaborat” de către Mircea Lucescu, fie că s-a numit “c…l în poartă şi mingea la Hagi” pe vremea lui Iordănescu. În al doilea rând, la ora actuală, nici fondul de jucători, nici antrenorii pe care îi avem nu ne permit o altă abordare.

Piţurcă a plecat în zona Golfului, dar după cum se vede, mai toţi posibilii selecţioneri despre care se vorbeşte provin tot zona Golfului fie din Arabia Saudită, fie din Emirate sau Qatar. Tehnicieni ca Olăroiu, Bölöni, Petrescu, Reghecampf şi-au asasinat propriile ambiţii pentru contractele fabuloase în petrodolari şi, acum, mai ales că a ajuns şi Piţurcă pe acolo, vor fi atraşi şi jucători români dintre cei mai buni, iar cei care vor ajunge în campionatele cu adevărat puternice vor fi din ce în ce mai puţini.

Cu alte cuvinte, pohta ce-o pohtim, o naţională ofensiv-dezlănţuită, este un fel de Fata Morgana. Chiar dacă se schimbă selecţionerul, iar calificarea la Euro 2016 devine o bagatelă. Nici tradiţia şi nici starea actuală a fotbalului românesc nu permite aşa ceva, cel puţin în viitorul apropiat.