Speranţe pentru încă un salariu

joi, 04 mai 2017, 01:43
2 MIN
 Speranţe pentru încă un salariu

 

Fotbaliştii de la CSM Poli ar putea încasa săptămâna viitoare retribuţiile pe luna februarie. Juniorii A continuă parcursul fabulos din Liga Elitelor
 
 
Jucătorii de la CSM Politehnica Iaşi au un stimul suplimentar înaintea meciului cu Pandurii Târgu Jiu, din etapa a doua a returului play-out-ului Ligii I de fotbal, care se va disputa luni, cu începere de la ora 18, pe stadionul “Emil Alexandrescu”. Fotbaliştii pregătiţi de Eugen Neagoe ar putea încasa în zilele următoare unul dintre salariile restante. Fondurile ar urma să fie asigurate de Fundaţia Sportului Ieşean. “Am discutat cu factorii de decizie şi mi s-a transmis că cel târziu săptămâna viitoare vom putea plăti salariile fotbaliştilor pe luna februarie. Astfel, jucătorii nu vor ajunge la trei salarii restante şi vom scăpa de pericolul de a fi depuse memorii. Totodată, am putea primi şi o sumă cu care să plătim obligaţiile către stat pentru luna martie. Pentru a ajunge la zi cu retribuţiile fotbaliştilor vom mai avea nevoie de fonduri pentru acoperirea lunilor martie şi aprilie, retribuţia pe aprilie având termen de plată data de 15 mai. În plus, mai avem patru prime restante din tur, însă sumele de la acest capitol se pot regla la sfârşitul campionatului” a declarat preşedintele executiv al CSM Politehnica, Florin Prunea. Fundaţia Sportului Ieşean a alocat până acum, în acest an, 1,5 milioane de lei clubului de fotbal. Din aceşti bani s-au achitat salariile pe luna ianuarie, două prime de joc şi contravaloarea chiriilor apartamentelor în care locuiesc fotbaliştii pentru lunile restante din 2016.
Până acum, în 2017, CSM a obţinut peste 900 000 de euro din resurse proprii (832 000 de euro din drepturi TV şi 100 000 de euro din vânzarea lui Alexandru Creţu la Olimpia Ljubljana), bani cu care s-au plătit mai multe restanţe din 2016, o primă de victorie, pentru meciul contra Concordiei Chiajna şi alte facturi.
Până în vară, când va încasa prima rată din drepturile de televizare pentru sezonul viitor, echipa ieşeană se bazează aproape exclusiv pe fondurile asigurate de FSI. Fundaţia a fost alimentată în 2017 doar de Primărie, nu şi de Consiliul Judeţean Iaşi.
 
“Duble” Moldovan şi Asăvoaie
În altă ordine de idei, echipa de juniori A a clubului ieşean continuă parcursul fabulos din acest an. Ieri, pe terenul sintetic din Copou, formaţia pregătită de Bebe Manole a învins cu 4-1 (0-1) pe CS Dinamo Bucureşti, grupare pregătită de fosta glorie dinamovistă Ionel Augustin. Reuşitele gazdelor au fost semnate de Sabin Adrian Moldovan (2) şi Robert Asăvoaie (2). În 2017, CSM a înregistrat şase victorii şi două remize în cea mai importantă competiţie juvenilă internă. 
 

    

Comentarii