„Teatru pentru tine”, proiect inedit pentru tinerii îndrăgostiţi de scenă

miercuri, 17 august 2016, 18:12
2 MIN
 „Teatru pentru tine”, proiect inedit pentru tinerii îndrăgostiţi de scenă

Un număr de 15 tineri din judeţul nostru vor beneficia începând cu luna aceasta de un proiect  ce le va permite să participe gratuit la ateliere de muzică, teatru şi literatură.  

„Teatru pentru Tine“ este un proiect de tineret, finanţat de Primăria Municipiului Iaşi şi implementat de Centrul de Dezvoltare Socială T&CO şi are o perioadă de implementare de 5 luni. „Este ambiţios proiectul pentru că noi nu vom avea în vedere doar acele persoane care sunt studenţi la Facultatea de Teatru, sperăm să fie tineri din toate categoriile defavorizate, din mediul rural, astfel încât să acoperim o arie mai largă de grup ţintă. Centrul de Dezvoltare Socială are în portofoliul său proiecte cu tematici diverse, inclusiv teatru. Acest proiect este unul care se axează pe câteva ateliere foarte interesante şi utile pentru persoanele pe care le vizăm, începând cu cele de teatru, de vorbire şi cânt, continuând cu cele de  fotografie şi expresie corporală“, a declarat Anca Tompea, managerul de proiect.

Persoanele care vor fi selectate să facă parte din grupul ţintă vor lucra cu specialişti în domeniu, precum Olţiţa Cîntec (Teatrul Luceafărul), Alexandru Petrescu, (Universitatea de Arte „George Enescu“), Oana Sandu, (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“) şi cu fotograful ieşean Andrei Cucu.

Cei 15 participanţi la proiect au vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani şi vor participa la serii de 8 ateliere de teatru, muzică şi literatură, vor realiza serii de două cursuri de construcţie scenografică, elaborare de scenariu, construcţie decor şi configurare joc scenic.

„Ne aşteptăm ca la final, deşi se va lucra cu tineri care nu au experienţă în acest domeniu, să fie un spectacol care să pună în valoare şi alte calităţi decât cele şcolare sau tineri care doresc să îşi ocupe timpul liber într-un mod constructiv“, a conchis Anca Tompea.

Comentarii