Caută 
1 MIN
– Eu nu mai fumez şi nici nu mai beau, dar am fumat la viaţa mea pentru toţi copiii mei! Şi am patru.
Pe 1 august, eram în tren spre Amnaş. În IR Iaşi-Timişoara. La Paşcani, m-am dus la uşă să fumez o ţigară.
Nici n-am aprins bine ţigara, că am simţit o privire. Am ridicat ochii şi-am văzut un bărbat mai în vârstă (decât mine) care-mi tot arunca priviri blajin-zâmbitoare. Am fost oarecum contrariat – ce să mai, te simţi ciudat când cineva se tot uită cu insistenţă la tine, chiar dacă zâmbitor. Nici prin cap nu mi-a trecut că omul avea o doleanţă foarte… omenească. Căci după aceste câteva momente de „studiu”, omul m-a abordat, în sfârşit:
– Domnul meu, cât să vă dau pentru o ţigară?
Nu-i răspund, ci scot tabachera pe care o folosesc de când cu noul ambalaj şi mai naşpa al ţigaretelor, care ambalaj, vorba ceea, practic îţi garantează că „Fumatul ucide” (m-am gândit că dacă nu mă ucide într-un termen „rezonabil”, ar trebui să-i dau în judecată pe cei responsabili de acest verdict tranşant!!), deci scot tabachera, o deschid şi-i ofer omului o ţigară. După ce îşi ia una, bărbatul ştirb, scund şi cu barbişon (altfel curăţel, ca să zic aşa), scoate un teanc de bani din buzunar şi-mi întinde o „hârtie” de 5 lei.
– A, nu, vă rog, e prea mult!, zic. Hai, un leu, mai înţeleg, dar nu cinci!
Omul nu se lasă refuzat şi-mi vâră bancnota în buzunarul de la cămaşă cu următoarele vorbe:
– Sunteţi un om deosebit!
Hm, ce era să mai zic? N-am mai zis nimic. A făcut-o însă bărbatul:
– Eu nu mai fumez şi nici nu mai beau, dar am fumat la viaţa mea pentru toţi copiii mei! Şi am patru.
– Care nu fumează, deci, zic.
– Nu, niciunul.
– Să vă trăiască!
– Mulţumesc! Şi-am şi băut la viaţa mea pentru toţi.
După o mică pauză, îşi reia discursul:
– Dar eu, cum ziceam, am fumat şi-am băut pentru toţi!
Abia acum îmi cere foc de la ţigara mea.
– Dar nu mai stă mult aici trenul, îi zic.
– Nu-i nimic. Eu o să fumez ţigara asta – într-un fel sau altul!
– Mă rog, bâigui eu.
– Poate-mi permit!, mai adaugă bărbatul şi se uită cu oareşce subînţeles la mine.
Cum eu îmi terminasem la timp ţigara, m-am întors la locul meu.
– Sănătate!, i-am mai zis.
– Sănătate şi pentru dumneavoastră!
Michael Astner este poet, traducător şi publicist
