Un basarabean făcea o bişniţă cu ţigări pe strada Cetăţuia

joi, 28 septembrie 2017, 21:30
1 MIN
 Un basarabean făcea o bişniţă cu ţigări pe strada Cetăţuia

Un traficant de alcool şi ţigări de contrabandă a fost prins de către poliţişti chiar lângă Cetăţuia. Asupra lui, poliţiştii au găsit 200 de pachete cu ţigări din Republica Moldova, care i-au fost confiscate.

 „La data de 26 septembrie, poliţiştii Secţiei 5 au prins în flagrant pe strada Cetăţuia, un bărbat de 63 de ani, din Republica Moldova, care avea asupra sa, în vederea comercializării, ţigarete şi alcool susceptibile a proveni din contrabandă. Cele 4.000 de ţigarete şi alcoolul au fost ridicate în vederea confiscării“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi. În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Comentarii