Un olimpic de 14 ani, fiul unei profesoare de la „Racoviţă”, s-a sinucis

joi, 17 octombrie 2013, 01:50
3 MIN
 Un olimpic de 14 ani, fiul unei profesoare de la „Racoviţă”, s-a sinucis

Robert, 14 ani, era medaliat la olimpiade naţionale de informatică. A luat cumplita decizie după o ceartă banală cu părinţii. Conform poliţiştilor, părinţii i-ar fi interzis accesul la calculator. Copilul s-a supărat şi s-a spânzurat în casă. Mama lui este profesoară la „Racoviţă“, iar tatăl inginer.

Şoc printre printre profesorii de la două licee de elită din Iaşi. Un puşti formidabil, medaliat la olimpiade, s-a sinucis după ce părinţii i-ar fi interzis accesul la calculator. Adolescentul în vârstă de 14 ani era as în programare, fiind premiat la concursuri şi olimpiade. Mama acestuia este un reputat profesor care pregăteşte la rândul ei olimpici la unul dintre cele mai bune licee din Iaşi, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“. Aseară, părinţii băiatului îşi frângeau mâinile de disperare şi nu înţelegeau gestul băiatului. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, unde băiatul era cunoscut bine, ca şi mama acestuia, au rămas înmărmuriţi la aflarea sinistrei veşti.

Medalii la olimpiadele naţionale

În 2012, Robert era recompensat cu medalia de argint la Olimpiada Naţională de Informatică fiind pregătit de profesorul coordonator Marinel Şerban, unul dintre cei mai buni formatori din Iaşi. Atunci, puştiul învăţa la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“, unde profesa şi mama lui. În 2011, băiatul a luat o altă medalie de argint la aceeaşi Olimpiadă Naţională de Informatică şi tot în acelaşi an a luat locul întâi la Concursul judeţean interdisciplinar "Urmaşii lui Moisil“, organizat anual de Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil“.

Băiatul a fost pregătit pentru olimpiade de un reputat profesor ieşean, Marinel Şerban. Anul trecut, băiatul însă nu a mai participat la olimpiadă şi s-a transferat de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil“. Cu toate aceste premii şi distincţii, preţuit de familie şi de profesori, poliţiştii cred că a vrut să-şi pedepsească părinţii şi s-a sinucis în urma unei banale dispute cu ei după ce i-ar fi fost interzis accesul la calculator.

Reprezentanţii IŞJ Iaşi sunt şocaţi de gestul băiatului. „Suntem şocaţi, atât noi, cât şi profesorii şi colegii de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil“, unde învăţa băiatul. Era un copil olimpic la informatică, cu rezultate foarte bune la şcoală. Din mediul şcolar, nimic nu l-ar fi împins la un asemenea gest. Nu existau conflicte sau tensiuni în clasă. Suntem alături de părinţi, toată lumea este înmărmurită“, a spus aseară Sabina Manea, purtător de cuvânt al IŞJ.

Tatăl l-a găsit spânzurat

Robert locuia împreună cu părinţii la o vilă lângă şoseaua Bârnova, în apropiere de Hanul „Trei Sarmale“. Din cercetările făcute de poliţişti a reieşit că băiatul a fost ieri la şcoală, apoi a venit acasă la orele amiezii. După un timp, băiatul a ieşit din casă şi a mers pe verandă, unde se afla bicicleta tatălui său şi a surorii mai mici. Aici, băiatul a descuiat cablul antifurt, apoi a intrat în casă şi s-a spânzurat cu el. În jurul orei 17.30, tatăl băiatului, care lucrează ca inginer, a ajuns acasă şi l-a găsit spânzurat, după care a sunat la numărul 112. La faţa locului a ajuns un echipaj de la SMURD, care l-a resuscitat pe băiat mai bine de jumătate de oră, dar procedura nu a avut rezultat, spre disperarea părinţilor. „Am fost solicitaţi prin 112 cu privire la un minor care s-a spânzurat, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de prim ajutor pentru a încerca resuscitarea. Din păcate, a fost declarat decesul persoanei respective“, a precizat lt. Elena Loredana Covalschi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Poliţiştii au precizat că în acest caz au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. „Se fac cercetări pentru stabilirea cu certitudine a circumstanţelor în care s-a produs decesul. Nu sunt suspiciuni de comitere a vreunei infracţiuni“, a spus şi Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei.

Comentarii