Un război fără miză

La ceasul când scriu acest text mai sunt câteva ore bune până la meciul România – Ungaria. La ora când acest text vede lumina tiparului, se ştie totul: despre meci, despre atmosfera de la stadion şi din afara lui. La acest ceas de după-amiază, privesc oripilat la ecranul televizorului, unde se relatează despre isprăvile mândrilor husari de la Budapesta pe străzile Bucureştiului. La această oră, reporterii şi moderatorii nu mai prididesc în apeluri lemnoase la adresa suporterilor români: să fiţi demni, să daţi exemple de civilitate, să susţineţi naţionala României cu ardoare, să respectaţii adversarii, trilu-lilu şi bla-bla-bla. Sunt convins, majoritatea suporterilor români dau dovadă de civilitate şi procedează la fel cum susţin mânuitorii limbii de lemn. Sunt, de asemenea, convins de acelaşi lucru şi în privinţa suporterilor maghiari. Este de ajuns o mână de microcefali drogaţi, cu creierele îmbibate în alcool, pentru ca să se schimbe totul. Este suficient ca, pe un platou imens cu bucate alese să arunci un stârv de broască râioasă, pentru ca toată munca migăloasă a bucătarului să ajungă la tomberon.

Pe agenţiile de presă a apărut cu câteva minute în urmă o informaţie privitoare la blocarea site-ului oficial al clubului Steaua. Motivul este reprezentat de un comunicat postat de unii suporteri ai echipei, pe site-ul grupării, prin care masa de galerişti este invitată la un marş de protest în Piaţa Universităţii. Se protestează până la ora 19:00, apoi se merge la meci şi după meci se continuă protestul în piaţă. Pretextul protestului este hilar: Roşia Montana. Lăsând la o parte faptul că mulţi dintre aceşti înfierbântaţi nu ştiu să arate Roşia Montana pe hartă (asta dacă ştiu măcar să citească o hartă!), motivul este clar: confruntările cu fanii unguri, să se ştie odată şi odată cine sunt şefii pe străzile Bucureştiului. Acest exemplu arată că, deşi ungurii se dedau la acte de violenţă, nici ai noştri tineri nu sunt mai prejos. Sunt convins că membrii fracţiunilor ultras ar fi profund dezamăgiţi dacă vitejii maghiari ar fi civilizaţi şi s-ar comporta normal. Ba chiar am spune că ai noştri le şi provoacă. Altfel, nu le-ar fi fâlfâit tricolorul pe sub nas în Gara de Nord.

Să fie clar: aceste rânduri nu sunt născute din oarece sentimente pro-maghiare. Se ştie că galeriile ungureşti sunt compuse din tineri extrem de violenţi, care se îmbată până ajung la comă alcoolică şi incită la bătălii de stradă. Ei şi, e problema lor! Pe noi nu ne interesează soarta suporterilor maghiari, pe noi ne interesează ai noştri, că suntem români, nu unguri. Privesc din nou pe ecranul televizorului: "ungurii vin la Bucureşti ca la război", scrie pe burtieră. Apoi, fâşia se schimbă: "Televiziunea maghiară: Atrocităţi anti-maghiare în România". Ceea ce arată că până şi mediile de informare sunt angrenate din plin în acest război.

Şi care ar fi miza acestui război? Roşia Montana? Autonomia Ţinutului Secuiesc", "Ungaria Mare", "Ardealul strămoşesc"? Nici pomeneală. Este vorba de un meci de fotbal, de o importanţă capitală, e adevărat, dar un simplu meci de fotbal. Atunci de ce fac scandali beţivanii de la Budapesta şi de abia îl aşteaptă cei de la Bucureşti? Poate influenţa rezultatul acestor confruntări situaţia de pe teren? Nici pomeneală şi aceşti fani ultras nici nu sunt prea mult interesaţi de ceea ce fac Szalai şi Marica pe teren. Cei care vin la stadion să vadă meciul şi să-şi susţină naţionala, cei care tremură pentru cele două echipe de fotbal, nu au nicio treabă cu bătăile din stradă, dar pot fi manipulaţi şi instigaţi de fracţiunile violente.

La ora când scriu aceste rânduri, am speranţa că incidentele nu vor continua în incinta stadionului. Fiindcă forurile fotbalistice stau cu ochii şi pe noi, şi pe unguri. Iar noi, românii, avem responsabilităţi sporite în materie, în calitate de organizatori. Şi e păcat ca Turcia să profite din cauza a câtorva cete de demenţi din ambele tabere.