Vasile Conta şi politica (III)

Ales deputat în colegiul al III-lea din Iaşi, la 9 mai 1879, în parlamentul care trebuia să opereze modificări asupra Constituţiei ca urmare a dorinţei marilor puteri europene de a forţa împământenirea în masă a populaţiei evreieşti fugite din Rusia, Vasile Conta a avut o activitate parlamentară care a stârnit multe ecouri, unele cu reverberaţii până astăzi. În litigiu era faimosul art. 7 din Constituţia de la 1866, privitor la cetăţenia română ("Însuşirea de Român se dobandeşte, se conservă şi se pierde potrivit regulilor statornicite prin legile civile. Numai străinii de rituri creştine pot dobândi împământenirea") prin care politicienii conservatori, în marea lor majoritate latifundiari, împiedicau evreii şi musulmanii (România fiind, până la Războiul de Independenţă din 1877, încă sub suzeranitate otomană) să cumpere proprietăţi funciare, nefiind cetăţeni. Nu este lipsit de semnificaţie în acest context faptul că poziţia tranşantă şi argumentată a lui Conta de a combate, în campania electorală, modificările solicitate de marile puteri s-a bucurat de un larg sprijin politic şi popular (după alegeri, relatează Livianu, un mare număr de colegii electorale din Moldova "au dat mandat imperativ deputaţilor respectivi, ca în chestiunea izraelită, să procedeze conform poveţelor lui Conta"). Dacă reacţia faţă de valurile de emigraţie evreiască venite din Rusia (unde persecuţia evreilor era ridicată la rangul de politică de stat) era de înţeles în Moldova – unde aceştia s-au refugiat, cu precădere -, este interesant sprijinul pe care Conta l-a primit din partea diverselor grupuri de oameni de afaceri români din alte zone ale ţării. Într-o scrisoare din 24 martie 1880 (singura semnată V. Conta, deputat), adresată "Domniei sale Domnului Tache Andreianu, mare comerciant la Craiova”, îi mulţumeşte acestuia pentru scrisoarea de felicitare pe care i-a adresat-o, împreună cu 58 de "distinşi cetăţeni din Craiova”, pentru activitatea sa parlamentară.

Mai mult, în cuprinsul scrisorii sale, Conta face o interesantă lămurire asupra impactului produs de discursurile sale parlamentare disculpând, cu subtilitate, guvernul: "Proiectul ce am prezentat a produs foarte mari nemulţumiri miniştrilor străini din Bucureşti cari se pregătesc să facă dificultăţi guvernului nostru în caz când proiectul s-ar adopta. De aceea guvernul e nevoit să se ţie în rezervă. Să sperăm însă că vom putea face aceea ce trebuie să facem”. Această atitudine este extrem de sugestivă şi ea explică, într-o anumită măsură, de ce şeful guvernului, I.C. Brătianu, îl va "transfera" la PNL şi îi va oferi un portofoliu ministerial lui Conta câteva luni mai târziu.

Mai trebuie, de asemenea, subliniat faptul că activitatea sa în "chestiunea evreiască” nu a fost numai una axată pe discursuri publice sau parlamentare, ci a marcat şi o foarte intensă acţiune de lobby în vederea articulării unor corporaţii comerciale care să favorizeze produsele comercianţilor români. După ce a fost ales deputat, Conta a purtat o corespondenţă pe acest subiect cu D. Căianu, directorul Gimnaziului din Focşani. Într-o scrisoare din 14 mai 1879, îi scrie acestuia: "Sunt şi eu de opinia D-voastră că nu putem scăpa de primejdia jidovească numai prin nemodificarea art. 7 din Constituţiune. Trebuie să luptăm şi să învingem pe jidani pe cale economică, dacă voim să trăim. Pentru aceasta va trebui ca toţi românii să formeze una sau mai multe societăţi de ajutor mutual în care fiecare asociat să fie obligat a fi clientul sau muşteriul celorlalţi asociaţi în toate afacerile sale pentru care va trebui să scoată bani din pungă. Însă pentru constituirea şi răspândirea unor astfel de societăţi este indispensabil concursul corpului profesoral şi al preoţilor din toată ţara”.

Discursul său din zilele de 4 şi 5 septembrie 1879 este considerat unul de referinţă pentru poziţia intelighenţiei româneşti a timpului din Moldova. El ridică, din perspectiva firească a misiunii acestei intelighenţii – construcţia identităţii româneşti care să coaguleze realizarea statului modern unitar pornind de la nucleul naţional – o serie de probleme. În primul rând, construcţia şi retorica acestui discurs politic este realizată prin intermediul argumentării proprii spiritului timpului (organicism, evoluţionism, ştiinţe pozitive), ceea ce a determinat ca lecturile realizate după mai bine de un secol asupra sa să focalizeze pe acuzaţia că argumentaţia este de tip rasist şi că ea a stat la baza construcţiei politice antisemite din perioada interbelică. În fapt, îngrijorat de pericolele externe ce pândesc firavul stat românesc, Conta va arăta, folosind în principal argumente istorice, psihologice şi politice, că străinii "de rit necreştin” refuză a deveni cetăţeni loiali ai României prevalându-se de preceptele lor religioase, pentru că "religiunea iudaică, ca şi cea mahomedană, este o organizare socială şi politică îmbrăcată în forma religiunii; cu alte cuvinte este o organizare socială teocratică (s.m.)”.

Practic, aici ar putea fi identificată, în opinia mea, "cheia” de lectură a rezistenţei faţă de modificarea necondiţionată a art. 7 din Constituţie. Aşa cum încercau marile puteri să-l impună, la presiunea "Alianţei Israelite Universale”, noul articol ar fi permis împământenirea în masă a unor cetăţeni care, în numele liberăţii religioase, nu se simţeau datori la o conduită civică loială faţă de statul român. Mai mult, o asemenea prevedere ar fi deschis larg porţile unei masive emigraţii evreieşti din Rusia care s-ar fi stabilit, de drept, fără nici o obligaţie, în România. În aceste condiţii, e de înţeles de ce argumentarea adoptată de Conta, bazată pe viziunea ştiinţifică a timpului şi pe o retorică a interesului naţional, a avut atâta succes în lumea politică. (Ca să nu mai vorbim de faptul că împământenirea în masă nu a fost niciodată posibilă juridic şi politic nicăieri în Europa. Vezi, între altele, criza refugiaţilor sirieni de astăzi!)

Contemporanii săi stau mărturie pentru faptul că deputatul de Iaşi asuma cu adevărat în Parlament un mandat reprezentativ. Rosetti-Tesscanu va scrie că, în urma discursului său, Conta "a fost unul dintre cei mai iubiţi lideri ai mişcării naţionale care a mers neabătut pe acest drum indiferent de sacrificii, ambuscade sau de ameninţări”, iar Livianu va întări această perspectivă, nuanţând percepţia lui Conta ca un important om politic al momentului: "În acest discurs nu e un singur cuvânt contra guvernului său, contra vreunuia dintre partidele sau grupările politice. Ca un abil şi experimentat bărbat de stat, deşi abia intrat în politică şi parlament, el şi-a îndreptat acuzaţiile acolo unde trebuiau îndreptate, contra semnatarilor Tratatului de la Berlin, probând cu teorii ştiinţifice şi argumente convingătoare, că cei ce voiesc să ne impună revizuirea Constituţiunii pe motivele invocate, se găsesc în eroare sau sunt de rea credinţă”.

Activitatea parlamentară a lui Conta nu a fost foarte rutinieră. El s-a remarcat prin discursuri spectaculoase şi argumentate doar în chestiunile importante dezbătute în Cameră, evitând hărţuiala şi jocul de uzură pe care politicienii de profesie îl practică. După expresia prietenului său Livianu, "oamenii mari nu se amestecă niciodată în discuţia chestiunilor mici”, astfel încât Conta va mai lua cuvâtul în Cameră doar la 20 noiembrie, când a combătut cu argumente financiare şi juridice "Proiectul de lege privind răscumpărarea căilor ferate”, propus de ministrul de finanţe D. A. Sturdza, prilej cu care a primit, de asemenea, foarte multe scrisori de felicitare şi manifestări de solidaritate şi preţuire. Este neîndoielnic că activitatea sa publicistică şi parlamentară l-au convins pe I.C. Brătianu să-i ofere un portofoliu ministerial care să încununeze într-un fel ascensiunea sa politică neaşteptată. (Continuare în ediţia Ziarului de Iaşi de pe 1 noiembrie).

NOTĂ. Citările au fost făcute din volumul nostru V. Conta – Corespondenţă, acte şi documente ce urmează să apară la Ed. Junimea din Iaşi.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor