Victorie de iernat în frunte

sâmbătă, 10 decembrie 2016, 02:43
1 MIN
 Victorie de iernat în frunte

 

Astăzi, de la ora 12:00, la Sala Polivalentă, Poli Iaşi – HC Buzău, în Divizia A de handbal masculin

 
 
Politehnica Iaşi dispută astăzi ultimul meci oficial din acest an în eşalonul secund de handbal masculin. În penultima etapă a turului, formaţia ieşeană, care va sta în ultima rundă, primeşte vizita grupării HC Buzău. Gazdele nu iau în calcul decât victoria, rezultat care le-ar asigura, practic, iernarea pe primul loc al Seriei A, indiferent de rezultatele din partidele care se vor mai disputa în 2016. Farul Constanţa, echipă aflată la egalitate de puncte, 24, care va sta în acest week-end, are un golaveraj mai slab cu 34 de goluri decât Poli.

Misiunea formaţiei care oficial este condusă de Cornel Bădulescu (director tehnic) şi Florin Spiridon (antrenor) nu este foarte grea în duelul care se va derula în Sala Polivalentă, cu începere de la ora 12:00. Cu excepţia meciului din runda precedentă, pierdut la scor, 18-28 cu Farul, în deplasare, Poli a câştigat toate celelalte întâlniri. În acest timp, oaspeţii, care sunt pe locul IV, au suferit trei eşecuri în cinci deplasări, la Constanţa, contra HC Dobrogea II şi Farul şi la Bacău, impunându-se în afara Buzăului doar în faţa modestelor LPS Piatra Neamţ şi CSU Tîrgovişte. 

Comentarii