VIDEO: Prinsă beată la volan, o femeie a spus că ia pastile pe bază de alcool

joi, 05 mai 2016, 09:44
1 MIN
 VIDEO: Prinsă beată la volan, o femeie a spus că ia pastile pe bază de alcool

Polițiștii din Caraș-Severin s-au confruntat cu un caz mai puțin obișnuit. Aflați în alertă din cauza numărului mare de evenimente rutiere din ultimele zile, oamenii legii au fost chemați la un accident aparent banal…

Două mașini s-au tamponat în Reșița, la intersecția Calea Caransebeșului cu Țerovei. Ambele autoturisme erau conduse de femei, dar mare le-a fost surpriza agenților când au constatat că una se afla în stare de ebrietate.

Chiar dacă sărbătorile pascale au trecut, se pare că doamna trecută de prima tinerețe a continuat petrecerea. Cel puțin așa relevă aparatul alcooltest  – 0,58. Conducătoarea auto a motivat însă că „vinovate” ar fi niște pastile pe bază de alcool.

radioresita.ro

Comentarii