De Business

Punem punctul pe știi

Antibiotice trimite 115 de salariati in somaj

joi, 22 iulie 2004, 23:00
2 MIN
 Antibiotice trimite 115 de salariati in somaj

De la jumatatea lunii viitoare 115 salariati de la „Antibiotice” vor parasi fabrica. Ei vor pleca in somaj primind intre 8 si 12 salarii compensatorii in functie de vechime, bani care vor fi platiti de societate. „Opt salarii compensatorii vor primi cei ce vor avea cel putin un an vechime, in timp ce numarul maxim de salarii compensatorii il vor primi cei ce au peste 20 de ani vechime. Sindicatul a negociat cu conducerea fabricii ca toti banii sa fie primiti odata, la plecarea din firma”, a explicat Vasile Stinga, liderul de sindicat al fabricii de medicamente. Directorul general Ioan Nani a declarat ca reducerea de personal ce se va produce in august este doar un prim pas. „In urma unui program aprobat de Consiliul de Administratie dorim ca intr-un an si jumatate numarul de salariati sa ajunga de la 1.800, cit este acum, la 1.500. In perspectiva urmatorilor trei ani preconizam sa ajungem la 1.400 de salariati. Aceasta ca urmare a programului de investitii implementat deja si pe care intentionam sa-l implementam in perioada urmatoare, cit si tinind cont ce se intimpla cu fabricile concurente, care deja au facut reduceri mari de personal”, a aratat Nani. Spre exemplu, la „Sicomed” din 1.700 de angajati au mai ramas doar 900, iar la „Terapia” Cluj Napoca de la 1.450 s-a ajuns la 600 de angajati. Ultima restructurare la „Antibiotice” a avut loc in perioada 1999-2000, cind personalul companiei s-a redus de la 2.400 de salariati la 1.800. Liderul de sindicat a spus ca nu au fost nici un fel de probleme pentru alegerea viitorilor someri, deoarece au fost deschise liste, iar oamenii s-au inscris benevol in urma calculelor pe care si le-a facut fiecare. „Dintre cei care pleaca in somaj o mare parte sint dintre cei ce mai au putin pina la pensie sau chiar mai tineri, care spera sa plece la munca in Occident”, a declarat Stinga. In aceea perioada „Antibiotice” a facut investitii ce se cifreaza la 12 milioane de dolari, urmind ca dupa un program pentru integrarea in Uniunea Europeana pina in 2007 sa mai investeasca in jur de 5-6 milioane de euro in mediu si tehnologie moderna. Cifra de afaceri a fabricii anul trecut a fost de peste 36,5 milioane de dolari, iar pentru anul acesta previziunile se ridica la 37 de milioane de dolari. (Ana PRODAN)

Comentarii