De Business

Punem punctul pe știi

Contractele de studii, pline de nereguli

vineri, 09 noiembrie 2012, 17:26
2 MIN
 Contractele de studii, pline de nereguli

 Universitatile iesene au fost sanctionate pentru neregulile descoperite in contractele de studii. In perioada 16-22 octombrie reprezentantii Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorilor Regiunea Nord-Est  au desfasurat o actiune tematica privind respectarea prevederilor legale la incheierea contractelor de studii. “In judetul Iasi au fost verificate 10 universitati de stat si particulare, fiind depistate abateri de la prevederile legislatiei in vigoare la 9 dintre acestea. Au fost aplicate 14 sanctiuni, respectiv 7 amenzi in valoare totala de 12.000 lei si 7 avertismente”, a detaliat Marian Grigoras, comisar sef  CRPC Nord-Est.

Printre deficientele descoperite si sanctionate cu 1.000 lei s-au numarat neafisarea certificatului constatator/autorizatiei de functionare si a listelor cu tarifele aferente cursurilor si conditiilor de plata. Pentru neprecizarea in contractul de studii a taxelor percepute, existand doar o clauza conform careia Senatul Universitatii are dreptul de a fixa ori de a modifica in mod unilateral taxele aferente desfasurarii procesului didactic, fiind incalcat dreptul consumatorului de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale si indicarea exacta a tarifelor s-a aplicat o sanctiune de 2.000 lei.

Aceeasi amenda de 2.000 de lei a fost data pentru existenta in contractul de studii a unei clauze conform careia studentul se obliga  la plata integrala a taxei de scolarizare stabilita pentru anul scolar respectiv, eliberarea dosarului de studii fiind conditionata de achitarea integrala a taxei, fiind astfel incalcat dreptul consumatorilor privind libertatea de a lua decizii la achizitionarea  de servicii.

Alta sanctiune de 2.000 lei a fost aplicata pentru ca in contractul de studii, unul dintre articole prevedea ca in cazul in care studentul vrea sa se retraga de la studii, nu i se restituie taxa achitata. In contractul de studii cu taxa se precizeaza ca studentul nu va solicita restituirea taxelor achitate in cazul retragerii de la studii, al exmatricularii sau al transferarii la alte institutii de þcolarizare fiind astfel incalcat din nou dreptul consumatorilor. La unele contracte s-a constatat ca nu exista precizate conditiile de reziliere a contractului sau nu exista trimitere catre taxele care sunt practicate de institutie.

Comentarii