De Business

Punem punctul pe știi

Domo, amendata la Iasi din cauza unui televizor

luni, 23 ianuarie 2012, 20:02
2 MIN
 Domo, amendata la Iasi din cauza unui televizor

Domo Retail SA a fost amendat de catre Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului (CJPC) Iasi. Un iesean a reclamat faptul ca a achizitionat un televizor dar a fost nevoit sa-l tina mai mult prin service decit sa se bucure de el. In urma verificarilor realizate CJPC Iasi compania a fost sanctionata cu 5.000 de lei. "Televizorul care a costat 1.299 lei a fost achizitionat in decembrie 2010 de la magazinul Domo din incinta Moldova Mall. In reclamatie se precizeaza ca televizorul isi comuta singur programele, nu receptiona canalele digitale si isi modifica nivelul audio", a precizat Daniel Piftor, comisar sef CJPC Iasi. Ieseanul a dus in prima faza televizorul la service in data de 2 septembrie 2011, ridicindu-l pe 13 septembrie 2011. Sase zile mai tirziu a revenit cu televizorul in service si l-a ridicat pe 27 septembrie 2011. Operatiunea s-a repetat si in data de 6 octombrie si pe 20 decembrie. Clientul a solicitat inlocuirea produsului, insa reprezentantii Domo Retail SA au trimis un punct de vedere catre CJPC Iasi, prin care confirmau aspectele reclamate, dar referitor la pretentia de inlocuire a produsului, operatorul economic a precizat ca solicitarea este neintemeiata, deficientele fiind minore si au fost remediate de fiecare data intr-un termen de maxim 10 zile, fara niciun inconvenient semnificativ fata de consumator. "Avind in vedere natura produsului, se prezuma ca acesta se utilizeaza zilnic, astfel incit este evident ca lipsirea in mai multe rinduri de folosinta acestui obiect produce inconveniente semnificative consumatorului. Totodata, durata interventiilor service denota complexitatea acestora: prima a durat 10 zile, a doua 8 zile, a treia 6 zile. Nereusita reparatiilor efectuate rezulta din intervalul scurt dintre interventiile service: 6 zile intre prima si a doua; 9 zile intre a doua si a treia; 6 zile intre a treia si a patra", a detaliat Piftor. In consecinta CJPC Iasi a sanctionat firma cu 5.000 de lei si a dispus ca in termen de 5 zile de la primirea procesului-verbal, sa inlocuiasca televizorul cu un produs similar si sa faca dovada indeplinirii masurii catre institutie.

Comentarii