De Business

Punem punctul pe știi

Fiscul scoate la vinzare ultimele ramasite ale „Iasi Nord” Popricani

luni, 24 mai 2004, 23:00
2 MIN
 Fiscul scoate la vinzare ultimele ramasite ale „Iasi Nord” Popricani

Portareii Fiscului au inceput sa scoata la vinzare ceea ce a mai ramas din „Iasi Nord” Popricani. Cu toate ca tot patrimoniul fostului IAS este sechestrat, Fiscul nu prea mai are ce scoate la vinzare, deoarece fostul proprietar, controversatul om de afaceri Andrei Panaitescu, ginerele procurorului Dan Badarau, a avut grija sa instraineze cea mai mare parte a activelor firmei.
Astfel, la inceputul lunii viitoare, pe 6 iunie vor fi scoase la vinzare doar doua tractoare si doua combine, pentru care se solicita suma de 35,5 milioane de lei. In acest timp, datoriile firmei iesene catre Fisc se ridica la 37 miliarde de lei.
Necazurile „Iasi Nord” au inceput anul trecut, cind societatea a pierdut facilitatile fiscale primite dupa ce firma a trecut de la stat in proprietate privata. „Iasi Nord” Popricani a fost privatizata in anul 2002, ea fiind cumparata la aceea data de catre Asociatia Salariatilor. Ulterior, acestia au cesionat cea mai mare parte a actiunilor lui Andrei Panaitescu, fostul ginere al procurorului Dan Badarau. Dupa ce acesta a pus mina pe firma ieseana a vindut o buna parte a stocurilor si a animalelor care erau detinute de firma si nu a mai platit nici un leu statului in contul obligatiilor restante.
Din aceasta cauza, Agentia Domeniilor Statului a rezolutionat contractul de privatizare, statul devenind din nou proprietar la „Iasi Nord” Popricani.
Intre timp, notarul Anca Lungu, care avea de recuperat de la firma ieseana o creanta de 3 miliarde de lei in contul unui bilet la ordin cesionat de catre aceasta de la un alt creditor, a cerut unui executor judecatoresc executarea acestuia. Astfel, au fost scoase la vinzare fermele Trifesti, Solont, Roscani si Brosteni apartinind de „Iasi Nord” Popricani.
Pe acestea a obtinut 2,8 miliarde de lei, dar banii au intrat in contul Trezorerei Iasi, in contul datoriilor pe care le avea firma la stat. (D.C.)

Comentarii