De Business

Punem punctul pe știi

Gilceava vinului

miercuri, 16 iulie 2008, 18:38
2 MIN
 Gilceava vinului

Inspectorii de la Protectia Consumatorului au blocat de la vinzare aproximativ 40.000 de litri de vin la un depozit din Dancu. Dupa cum sustine conducerea institutiei de control, societatea Kat Company SRL pastra bautura alcoolica sub actiunea directa a razelor solare, la o temperatura de peste 28°C. Oficialii firmei spun insa ca marfa in cauza se afla accidental in curte, fiind pregatita pentru comanda unui client.

"In urma unui control operativ, compania Kat Company a fost sanctionata cu amenda de 2.000 lei pentru depozitarea necorespunzatoare, in vederea comercializarii, a 40.000 de litri de bautura fermentata linistita Cramele Faraoani, Cramele Dragosloveni si Curtea Veche. Pet-urile de doi litri erau depozitate in spatiu deschis, in bataia razelor solare, desi pe eticheta produselor este specificat de catre producator «A se pastra la temperatura de 5-15°C, ferit de inghet si razele solare»", a declarat inspectorul-sef Valerian Salavastru de la Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorului (IRPC) Iasi.

In replica, reprezentantii societatii care administreaza depozitul din Dancu sustin ca marfa nu era pastrata la soare, ea aflindu-se in curte doar pentru un interval scurt de timp. "E vorba doar de 40 de litri de vin. Era un traseu scos afara exact cind au venit inspectorii in control. Marfa era pusa pe palet si pregatita pentru a fi transportata cu masina la un client", a mentionat Constantin Trifan, directorul economic al Kat Company SRL. Acesta a precizat ca nu intentioneaza sa conteste in instanta sanctiunea contraventionala incasata. "Le-am explicat ca nu pot sa bag masina in depozit sa o incarc pentru ca vin alte autoritati si ma amendeaza ca fac mizerie. Dar nu au inteles. Eu n-am timp de judecata pentru ca pierd bani", a comentat Trifan.

Desi recunoaste ca situatia este la limita, seful IRPC spune ca nu poate face nimic altceva decit sa aplice legea. "Dumnealui trebuie sa gaseasca singur solutii. Conform legii, nu se poate intrerupe nicaieri pe lant regimul termic impus de producator pentru a pastra produsele corespunzatoare din punct de vedere calitativ", a specificat Salavastru.

Comentarii