De Business

Punem punctul pe știi

Romanii, datori cu 600 milioane de lei la banci in ultima luna

vineri, 30 decembrie 2011, 11:25
1 MIN
 Romanii, datori cu 600 milioane de lei la banci in ultima luna

600 de milioane de lei. Aceasta este suma restanta pe care clientii bancilor nu au achitat-o luna trecuta. Ratele la creditele ramase neplatite au ajuns sa reprezinte 10 la suta din suma imprumutata. Numarul celor cu intarzieri mai mari de 20.000 de lei a atins un nou record – aproape un sfert de milion de persoane.

Bancile au inghetat creditarea anul acesta si nici 2012 nu se anunta mai bun. Banca Nationala a restrictionat accesul la credite, iar criza datoriilor suverane e departe de a fi rezolvata. Asadar ne asteapta inca un an in care ne punem pofta de credite… in cui. Pe de alta parte au crescut restantele… 241.000 de credite inregistreaza restante.

Cifrele anuntate de Biroul de credit, institutie care monitorizeaza si creditele de mica valoare sunt si mai proaste. Numarul restantelor inregistrate de persoanele fizice este de un milion, iar valoarea lor este de 7 miliarde de lei din care 5 miliarde sunt restante de peste 90 de zile, fara sanse de recuperare.

Creditele luate cu buletinul si scaderea puterii de cumparare au fost principalele cauze ale exploziei restantelor. Salariul mediu a scazut in 2010 iar anul acesta a fost cu doar 9 procente mai mare decat in 2008, sub rata inflatiei.

Cu alte cuvinte, in 2011 romanii au castigat mai putin decat in urma cu trei ani. Si totusi clientii bancilor redescopera apetitul pentru imprumuturi. In octombrie 400.000 de romani s-au interesat de un credit, dublu fata de lunile anterioare. (realitatea.net)

 

Comentarii